MAI: 1.181 de sesizări privind incidente de la începerea procesului electoral; 121 sunt în curs de verificare

Poliţiştii au înregistrat, duminică, 1.181 de sesizări privind incidente în legătură cu procesul electoral în întreaga ţară, dintre care 461 nu s-au confirmat, iar 121 sunt în curs de verificare.

 

„Au fost aplicate 361 de sancţiuni contravenţionale – 186 de amenzi, de peste 200.000 de lei, şi 175 de avertismente”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

De asemenea, au fost întocmite 294 de dosare penale cu privire la săvârşirea unor infracţiuni.

Potrivit oficialului MAI, în cadrul acţiunilor desfăşurate în trafic au fost verificate aproximativ 16.360 de persoane cu 13.000 de vehicule, fiind aplicate 3.446 de sancţiuni contravenţionale şi constatate 48 de infracţiuni. AGERPRES