Decizia a fost anunţată printr-un comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială după şedinţa CSAT, desfăşurată la Palatul Cotroceni.
Ministerul Apărării Naţionale a prezentat Consiliului Suprem de Apărare a Ţării o analiză detaliată privind situaţia operaţionalizării celor patru sisteme PATRIOT, derularea programului de înzestrare cu celelalte trei sisteme, importanţa operaţională a acestora la nivel naţional şi aliat, precum şi impactul generat de un eventual transfer al unui sistem, precizează sursa citată.
„Având în vedere deteriorarea semnificativă a situaţiei de securitate în Ucraina, ca urmare a atacurilor constante şi masive ale Rusiei asupra civililor şi a infrastructurii civile, mai ales asupra celei energetice, precum şi consecinţele regionale ale acestei situaţii, inclusiv asupra securităţii României, în strânsă coordonare cu aliaţii, membrii Consiliului au decis donarea către Ucraina a unui sistem PATRIOT”, precizează sursa citată.
CSAT anunţă că „această donare se face cu condiţia continuării negocierilor ţării noastre cu aliaţii, în special cu partenerul strategic american, în vederea obţinerii unui sistem similar sau echivalent, care să răspundă nevoii de asigurare a protecţiei spaţiului aerian naţional, de modernizare a Armatei României şi de asigurare a interoperabilităţii cu sistemul NATO, fiind, totodată, necesară identificarea unei soluţii temporare de acoperire a vulnerabilităţii operaţionale astfel create”.
Conform comunicatului citat, decizia Consiliului s-a bazat pe „o evaluare tehnică aprofundată a autorităţilor române, fiind luate toate măsurile pentru eliminarea riscului de creare a unor eventuale vulnerabilităţi pentru România”.
„În acelaşi timp, vor continua discuţiile cu aliaţii astfel încât apărarea aeriană a ţării noastre să fie în continuare consolidată. Poziţionarea României este şi va continua să fie fără echivoc în susţinerea multidimensională a Ucrainei, alături de comunitatea internaţională, în dreptul său legitim la autoapărare în faţa agresiunii ilegale şi neprovocate a Rusiei”, subliniază sursa citată.
Potrivit comunicatului, în şedinţă a fost evidenţiată „deteriorarea continuă a situaţiei de securitate în vecinătatea estică a ţării noastre, ca urmare a intensificării acţiunilor militare ale Rusiei, fiind subliniate implicaţiile şi riscurile mai largi de securitate pe care aceste acţiuni le generează pentru regiune, în special pentru Republica Moldova, dar şi pentru securitatea europeană şi euroatlantică”.
„În discuţiile pe acest subiect, au fost subliniate eforturile de sprijinire a Ucrainei, cu punctarea perspectivelor oferite de Summitul de la Washington pentru un angajament sporit al NATO faţă de Kiev. România a sprijinit Ucraina încă de la începutul izbucnirii conflictului, fiind înţeleasă situaţia dramatică mai ales din perspectiva asigurării sistemelor defensive esenţiale în contracararea agresiunii declanşate de Federaţia Rusă, care loveşte zonele urbane şi infrastructura critică a ţării vecine”, precizează Administraţia Prezidenţială.
De asemenea, discuţiile la nivelul CSAT au vizat şi demersurile naţionale de consolidare a cooperării şi a interacţiunii bilaterale cu Ucraina, evidenţiate de procesele în curs privind stabilirea unui Parteneriat strategic între România şi Ucraina şi consolidarea cooperării pe linie de securitate. AGERPRES