Ministerul Culturii: Ileana Stana Ionescu a fascinat generaţii întregi cu rolurile sale

Ministerul Culturii deplânge moartea actriţei Ileana Stana Ionescu, subliniind că artista a fascinat generaţii întregi cu rolurile sale din filme sau teatru pe care fiecare dintre noi şi le va aminti cu plăcere şi cu zâmbetul pe buze.

„Am aflat, cu profundă întristare, de trecerea la cele veşnice, la vârsta de 87 de ani, a doamnei Ileana Stana-Ionescu. (…) De-a lungul celor şase decenii închinate scenei, Ileana Stana-Ionescu a fascinat generaţii întregi cu rolurile sale din filme sau teatru, pe care fiecare dintre noi şi le va aminti cu plăcere şi cu zâmbetul pe buze: ‘Cuibul cu viespi’, ‘Cucoana Chiriţa’, ‘Secretul lui Bachus’, ‘Păcală’, ‘Dumbrava minunată’, ‘Chiriţa în Iaşi’, ‘Alo, aterizează străbunica!’, ‘Zidul’, ‘Păcală se întoarce’, ‘Gaiţele’, ‘Idiotul’, ‘Titanic vals’. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, transmite Ministerul Culturii într-o postare pe Facebook.

Ileana Stana-Ionescu s-a născut la data de 14 septembrie 1936, în oraşul Brad, judeţul Hunedoara. A debutat ca actriţă în anul 1955, la vârsta de 19 ani, la Teatrul de Stat din Reşiţa, cu rolul Agnes în ‘Şcoala femeilor” de Moliere. În anul 1959 s-a transferat la Teatrul din Piatra Neamţ. Din anul 1965 a lucrat la Teatrul Naţional din Bucureşti, precum şi la televiziune. Din anul 2002, este societar de onoare al Teatrului Naţional din Bucureşti. AGERPRES