Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) organizează, în perioada 12 – 26 iulie 2024, admiterea pentru noul an universitar la cele 11 facultăți care alcătuiesc cea mai veche instituție de învățământ superior tehnic din România. 6.200 de locuri la taxă și buget sunt disponibile pentru toate cele trei cicluri de studii: licență, masterat și doctorat, iar față de admiterea de anul trecut, universitatea va avea cu 250 mai multe locuri la buget pentru licență.
Dat fiind succesul ultimilor ani, când s-au depășit recorduri în ceea ce privește numărul de candidați unici înscriși la concursul de admitere de la TUIASI, universitatea a păstrat, în mare, același sistem de admitere. Astfel, În funcție de opțiune și de media de admitere, vor fi declarați admiși la una dintre acestea. Pentru a se înscrie la mai mult de trei facultăți, candidații vor plăti o taxă suplimentară.
În cazul studiilor de masterat, admiterea este organizată la nivelul fiecărei facultăți. Se păstrează opțiunea absolvenților de licență de a selecta oricâte domenii doresc, însă dat fiind faptul că cei mai mulți se îndreaptă către o supra-specializare a studiilor, va fi necesar să depună câte un dosar pentru fiecare facultate de care sunt interesați.
Numărul total de locuri la taxă și buget, pentru fiecare facultate, poate fi consultat pe site-ul universității accesând următoarele linkuri: pentru licență și pentru master.
„Anul trecut, prin cifrele record de candidați și de studenți înmatriculați, a fost anul în care a fost confirmată din plin tendința constant crescătoare a atractivității studiilor de inginerie și arhitectură, în contextul exprimării tot mai puternice – chiar imperative – a cererilor de astfel de absolvenți de către companiile naționale și internaționale care activează în România. De altfel, acesta a fost și motivul principal pentru care numărul de locuri alocate de către Ministerul Educației a crescut semnificativ. Așa cum am procedat în 2023, suntem pregătiți să solicităm suplimentarea cifrei de școlarizare între cele două sesiuni de admitere. Anul trecut, ca efect al numărului ridicat de candidați, am solicitat și am primit aproape 200 de locuri în plus, bugetate, în principal la studiile de licență”,
a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI
Admiterea din 2024 se organizează online, prin intermediul platformei informatice a universității, care va deveni activă în perioada înscrierilor. Universitatea pune la dispoziția candidaților un manual de utilizare a platformei, pentru a se putea familiariza cu pașii necesari admiterii, dar și un ghid cu răspunsurile la cele mai des întâlnite întrebări.
La Facultatea de Automatică și Calculatoare (AC) și Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” procesul de admitere va include și probe scrise. La AC diferențierea candidaților se va face în urma susținerii unui test grilă, pe data de 21 iulie, cu subiecte, la alegere, fie de matematică, fie de informatică. Textul grilă va conține 25 de întrebări și va dura 3 ore. La Arhitectură candidații vor da o probă de desen tehnic și desen liber care va reprezenta 70% din media de admitere, restul de 30% provenind din media de la bacalaureat.
La celelalte facultăți, admiterea se face pe baza mediei generale de la bacalaureat sau în combinație cu nota de la o disciplină din cadrul aceluiași examen, cum ar fi matematica la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației.
„Ne așteptăm și în acest an la un interes crescut din partea absolvenților de liceu. În primul rând pentru că științele exacte oferă stabilitate și perspective certe de angajare, pe poziții bune, pentru studenții serioși și dedicați studiilor. De asemenea, acest interes sporit reflectă implicarea și prezența activă a universității noastre în comunitate, în special în cea locală. În ultimii ani, am organizat din ce în ce mai multe evenimente în care elevii de liceu au putut să descopere felul în care arată viața de student la Politehnica cu cea mai veche tradiție din țară. Mai mult, avem colaborări constante cu companii de top din zona privată care au înțeles importanța formării unor absolvenți de top și investesc la rândul lor în universitatea noastră, contribuind la dotarea unor laboratoare cu echipamente de ultimă oră”,
a declarat prof. univ. dr. ing. Marinel Temneanu, prorector responsabil cu activitatea didactică la TUIASI
Și anul acesta universitatea acordă o atenție aparte candidaților români de pretutindeni. Pentru aceștia sunt disponibile, la licență, 400 de locuri la buget, dintre care 80% au bursă asigurată de statul român, pe lângă acoperirea taxelor de școlarizare. La programele de master sunt disponibile 120 de locuri, dintre care 70% sunt cu bursă.
Admiterea la doctorat a fost modificată de Ministerul Educației, astfel încât vor fi organizate două sesiuni de admitere, una în vară și una în toamnă. TUIASI oferă pentru studii doctorale, 122 de locuri la buget, jumătate dintre acestea fiind cu bursă și alte 156 de locuri cu taxă.
„Admiterea la doctorat s-a schimbat de anul acesta, este pe bază de concurs pe locuri vacante de doctoranzi. Avem 122 de locuri bugetate și 156 de locuri cu taxă pentru toți cetățenii UE, dar și un număr de locuri pentru românii de pretutindeni. De asemenea, avem și locuri pentru candidații din afara spațiului european, care sunt destinate celor ce vin cu burse acordate de Guvernul României sau au surse alternative de finanțare. În total avem 13 domenii de doctorat care acoperă, practic, întregul spectru de cercetare în inginerie”
a punctat prof. univ. dr. ing. Alexandru Sălceanu, director interimar al Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat (CSUD)
Locurile rămase neocupate în cadrul sesiunii de vară vor fi scoase din nou la concurs la toamnă, în intervalul 2 – 13 septembrie 2024.