Varicele in panza de paianjen

Telangiectaziile sau venele paianjen, asa cum mai sunt denumite, reprezinta dilatatii ce afecteaza vasele de dimensiuni mici 0.5-1 mm ale sistemului venos superficial, de culoare albastrui inchis sau violet, cu tendinta de conglomerare, avand aspect caracteristic de panza de paianjen. „Venele paianjen” sunt o problema frecventa si, in general, nu sunt periculoase pentru sanatate. Totusi, din cauza aspectului lor fin si ramificat, pentru unele persoane, prezenta lor constituie un neajuns estetic.

In mod normal, varicele in panza de paiajen nu provoaca simptome, insa arareori pot aparea senzatia de arsura, mancarimi sau disconfort, in special la nivelul membrelor inferioare.

Varicele in panza de paianjen se pot datora unor anomalii de dezvoltare venoasa similare neoplasmelor vasculare benigne, fiind alcatuite din agregarea de arteriole, capilare si venule de calibru mic.

Dilatatiile venoase sunt specifice mai multor afectiuni particulare inclusiv sindromului CREST, o forma specifica de sclerodermie sistemica care asociaza fenomene de tip Raynaud, sclerodactilie (ingrosarea pielii la nivelul degetelor de la maini si picioare), tulburari de contractie ale musculaturii esofagiene si calcinoza (depunere de calciu la nivelul tesuturilor moi).

Telangiectaziile pot fi intalnite la nivelul fetei (barbie, obraji, aripile nasului), dar si la nivelul membrului inferior in regiunea superioara a coapselor, la nivelul gambelor, fosa poplitee (in spatele genunchiului) sau in jurul gleznelor.

S-a demonstrat faptul ca aparitia telangiectaziilor este in mod frecvent dictata congenital (predispozitie genetica), dilatatiile putand fi intalnite in cadrul unor sindroame specifice alaturi de alte simptome particulare:

  • Pata de vin Porto (anomalie vasculara congenitala care se manifesta prin coloratia rosu inchis a pielii, similara vinului de Porto).
  • Sindrom Klippel-Trenaunay (anomalie congenitala in formarea vaselor de sange si limfatice denumita si angioosteohipertrofie).
  • Sindrom Maffuci (afectiunea asociaza prezenta de tumori benigne ale cartilajelor osoase cauzand deformarea membrelor superioare si inferioare).
  • Telangiectazie hemoragica ereditara sau sindromul Osler-Weber-Rendu.
  • Sindrom Sturge-Weber sau angiomatoza encefalotrigeminala (afectiune neurologica si dermatologica rara).

Localizarea la nivelul membrelor inferioare ale venelor paianjen poate sugera o suferinta vasculara inaparenta care asociaza hipertensiune venoasa si reflux venos care in timp, poate cauza aparitia dilatatiilor varicoase.

Pe langa acestea, exista si alti factori de risc care pot sa contribuie la aparitia varicelor in panza de paianjen: modificarile hormonale (precum cele specifice perioadei de sarcina), expunerea excesiva la soare, inaintarea in varsta care determina subtierea pielii, ceea ce face ca venele sa fie mai vizibile.

Factorii de risc care predispun la aparitia venelor paianjen includ:

  • Varsta
  • Sexul – mai frecvente in cazul persoanelor de sex feminin
  • Sarcina – se produce o slabire a peretilor vasculari datorata hormonilor specifici sarcinii
  • Profesia si stilul de viata – persoanele care desfasoara activitati la locul de munca ce presupun ortostatism prelungit (barmani, frizeri, stomatologi, chirurgi), fumatul
  • Factori externi – expunerea la radiatii UV sau la temperaturi scazute, traumatisme tegumentare (chirurgicale, cosmetice), chimioterapie, radioterapie, tratament cronic cu unguente pe baza de corticosteroizi.

Tratamentul venelor paianjen se face doar din considerente estetice cu ajutorul scleroterapiei. Scleroterapia reprezinta o procedura considerata gold standard in tratarea acestei afectiuni.

Interventia este minim-invaziva, fiind efectuata sub anestezie locala in cadrul careia se insereaza la nivelul venei dilatate un ac foarte fin prin care se injecteaza un agent sclerozant. Ajuns in vena, acest agent are ca efect „inchiderea” venei si fibrozarea cu disparitie completa.

Dupa interventie este indicata purtarea ciorapilor medicinali compresivi pentru o perioada de cateva saptamani si, in anumite situatii recomandate de medic, administrarea unui anticoagulant oral.

Terapia laser poate fi si ea utilizata pentru tratamentul telangiectaziilor, metoda avand efect de sigilare al venei prin intermediul luminii intens pulsate si al caldurii emise, fiind mai des intalnita in abordarea dilatatiilor aparute la nivelul fetei.

Prevenirea varicelor in panza de paianjen

Prevenirea completa a aparitiei acestor vene in panza de paianjen se poate dovedi dificila, avand in vedere rolul major pe care factorii genetici il au. Exista insa cateva metode prin care poate fi redus riscul:

  • Evitarea expunerii excesive la soare si utilizarea cremelor cu factor de protectie solara.
  • Mentinerea unei greutati corporale adecvate varstei si sexului. Kilogramele in plus cresc presiunea asupra venelor.
  • Mentinerea unui stil de viata activ deoarece activitatea fizica practica in mod regulat imbunatateste circulatia sangelui.
  • Evitati sa ramaneti in pozitie ortostatica (in picioare) sau sa petreceti prea mult timp pe scaun. Asezati-va periodic sau ridicati-va si faceti cativa pasi pentru a stimula circulatia sangvina.
  • Alegeti haine lejere care nu sunt stranse pe piele.
  • Adoptati un regim alimentar sanatos, cu aport crescut de fibre si reducerea consumului de sare.

Sursa: www.medicover.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.