Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a mulţumit marţi seara jucătorilor echipei naţionale de fotbal a României pentru parcursul lor la EURO 2024.
„Mulţumim, băieţi! Cu munca, pasiunea şi determinarea voastră, aţi unit o ţară întreagă şi ne-aţi făcut mândri la acest campionat! Inimile românilor au bătut la unison, la fiecare meci, din fiecare colţ al lumii. Suntem alături de voi, astăzi şi întotdeauna! Hai România!”, a scris Nicolae Ciucă, pe pagina sa de Facebook.
Naţionala de fotbal a României a părăsit Campionatul European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a fost învinsă de echipa Olandei cu scorul de 3 – 0 (1 – 0), marţi seara, pe Football Arena din Munchen, în optimile de finală. AGERPRES