Licitație pentru revizuirea și actualizarea proiectului Stadionului Municipal „Regele Ferdinand I”

Proiectul de realizare a unui stadion de nivel european în Municipiul Iași face un pas important. În perioada imediat următoare municipalitatea va lansa o licitație pentru revizuirea și actualizarea proiectului Stadionului Municipal „Regele Ferdinand I”, ținând cont de noul amplasament din zona complexului Era (șes Bahlui – Cicoarei).
Primăria Municipiului Iași are la dispoziție atât o parcelă de teren de 45 de hectare în zonă, cât și o sumă 100 de milioane de lei pentru a începe lucrările, banii provenind dintr-un împrumut contractat de la BRD.
Potrivit indicatorilor tehnico-economici adoptați de Consiliul Local, care vor fi modificați după revizuirea proiectului, capacitatea noii arene va fi de circa 24.000 de locuri, iar valoarea totală a investiției este estimată la 550 de milioane de lei, circa 113 milioane de euro.
Din punct de vedere arhitectural, noul stadion va fi inspirat din geometria coroanei Regelui Ferdinand I.
Din punct de vedere funcțional, locurile pe scaune destinate publicului general vor fi organizate pe două niveluri de gradene. Funcțiunile destinate publicului general vor fi organizate la nivelul parterului, astfel încât fiecare sector să beneficieze independent de grupuri sanitare, zonă de alimentație publică etc.
Stadionul va avea restaurant, cafenea, un muzeu dedicat echipei FC Politehnica lași, un fan shop și un magazin cu articole sportive. Pentru fiecare sector de spectatori va fi prevăzut un punct de prim ajutor.
De asemenea, vor fi asigurate locuri de parcare, spații comerciale, zone de alimentație publică și grupuri sanitare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.