Comisia Europeană a fost notificată din 30 iunie anul trecut despre lucrările de la podul Giurgiu-Ruse, pentru că este un pod transfrontalier, deci putea fi notificat şi publicul general pe acest subiect tot de atunci, dar este la latitudinea autorităţilor naţionale felul în care îşi organizează şantierele, a afirmat, marţi, comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, la conferinţa de bilanţ.
„Despre închiderea şi lucrările de la podul Giurgiu-Ruse, pentru că este între două ţări, un pod transfrontalier, comisia a fost notificată din 30 iunie anul trecut. Deci, noi ştim de anul trecut, din 30 iunie. Dacă s-a notificat Comisia din 30 iunie anul trecut – pentru că am avut oameni în teren la podul de la Giurgiu, ai Comisiei Europene, care au discutat cu autorităţile din România şi Bulgaria rute alternative pentru ca să nu existe un blocaj din cauza intrării în reparaţii a acestui pod, s-a promis darea în folosinţa a feribotului, s-a promis autorizarea transportului cu feribotul în 10 zile, atât de către România, cât şi de Bulgaria, tocmai pentru a avea fluidizare şi a fi siguri că nu se întâmplă blocaje la această trecere de frontieră – deci, aşa cum am fost noi notificaţi, putea fi notificat şi publicul general şi cu alternativă, dar ăsta este micro-management, eu nu am de unde să ştiu, este la latitudinea autorităţilor naţionale felul în care îşi organizează şantierele”, a spus Vălean, întrebată ce părere are despre modul în care au acţionat şi anunţat autorităţile lucrările la Podul de la Giurgiu-Ruse şi Valea Oltului.
În ceea ce priveşte închiderea circulaţiei pe Valea Oltului, comisarul european a susţinut că o lună de lucrări de defrişare nu este mult pentru o autostradă, însă era de dorit utilizarea sistemelor de transport inteligent, care se folosesc în alte ţări la astfel de lucrări şi care oferă în timp real informaţii despre traficul de pe rutele alternative.
„Durează puţin o lună de zile, nu, pentru o autostradă? Acum, sigur că orice infrastructură mare presupune blocaje, închideri ale traseelor, trasee alternative. Să vă spun ameninţarea cu intrarea în renovare a podurilor din Austria, care ar putea bloca tot coridorul Brenner?! Aici e de înţeles că orice construcţie de infrastructură nouă presupune astfel de şantiere care blochează circulaţia pe o anumită rută. Ceea ce ar fi de dorit – şi ştiu că se întâmplă în alte părţi – este utilizarea sistemelor de transport inteligent care să permită informaţii în timp real pentru rute alternative, digitalizarea, hărţi interactive, astfel încât cei care au de ajuns din punctul A în punctul B fără să treacă pe Valea Oltului trebuie să ştie care sunt alternativele şi care este situaţia traficului pe aceste alternative”, a arătat oficialul UE.
Adina Vălean a susţinut că aceste proiecte de digitalizare a informaţiilor în transport şi a transportului rutier beneficiază în continuare de finanţare din partea Uniunii Europene, însă nu a ştiut să spună în ce măsură a profitat şi România de ele.
„Aceste proiecte de digitalizare a informaţiilor în transport şi a transportului rutier au beneficiat şi beneficiază în continuare de finanţare din partea Uniunii Europene şi am încurajat întotdeauna statele membre – nu ştiu în ce măsură România a profitat de ele – să acceseze aceşti bani. Ultima discuţie pe care au avut-o apropo de aceste sisteme inteligente de trafic a fost pentru Valea Prahovei. N-am înţeles de ce n-au luat pentru Valea Prahovei un sistem inteligent de trafic, astfel încât, în lipsa infrastructurii efective sau până se termină lucrările cu centuri ocolitoare ş.a.m.d., să existe o informaţie în timp real pentru ca oamenii să ştie la ce să se aştepte, care sunt orele în care traficul este fluid, cât durează aşteptarea etc. Deci, aici e mult loc pentru România să se dezvolte în ceea ce înseamnă digitalizarea măcar a informaţiei pentru transportul rutier”, a arătat ea.
Comisarul european pentru transporturi a subliniat că se ştia de multă vreme că se va lucra pe Valea Oltului şi ar fi trebuit anunţat din timp oprirea traficului.
„Ştim că se va lucra pe Valea Oltului de foarte multă vreme, de când avem finanţare europeană pentru această autostradă. Acum, înţeleg că s-a dorit accelerarea, să spunem, a procesului, din câte am înţeles din declaraţiile autorităţilor. Eu nu pot să spun decât că pentru economie, pentru companii şi pentru cetăţeni nu este bine ca lucrurile să se facă precipitat, ci ar trebui anunţate din timp şi, după cum spuneam, pus la punct un sistem care să acorde informaţii tuturor şi să faciliteze fluidizarea traficului pe rute alternative în timpul acestor lucrări. Nu pot să spun decât ca şi dumneavoastră că ar fi bine să ştim din timp şi să avem toate informaţiile necesare”, a conchis Adina Vălean. AGERPRES