În cele patru săptămâni, copiii sunt invitaţi să participe la ateliere creative de educaţie pentru patrimoniu, care le vor oferi prilejul să descopere patrimoniul material şi imaterial al Muzeului Naţional Cotroceni, dezvoltându-şi, în acelaşi timp, abilităţile de comunicare şi de interacţiune, spiritul artistic şi creativitatea, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor.
Specialiştii Muzeului Naţional Cotroceni le vor prezenta câte o meserie specifică muzeului: cercetător, ghid, curator sau restaurator. Fiecare modul va avea doi traineri şi un număr maxim de 20 de participanţi (numărul minim este de şase persoane).
Participarea la ateliere este contra cost şi se face prin completarea formularului de înscriere disponibil pe site-ul Muzeului Naţional Cotroceni, la secţiunea Proiecte culturale/Proiecte educaţionale/Cotroceni Summer School V. Înscrierile încep marţi. AGERPRES