Luni, 8 iulie, ziua inaugurală a turneului ATP Challenger 100 Concord Iași Open, a adus și prima mare surpriză. Din fericire, produsă de către un sportiv român, născut chiar la Iași! Cezar Crețu, 23 de ani, locul 376 ATP, jucător antrenat de Victor Hănescu, s-a calificat în optimile de finală după ce l-a învins în două seturi pe argentinianul Roman Andres Burruchaga, 22 de ani, numărul 142 mondial, favorit 4, scor 6-4, 6-3.
Tot luni s-au disputat și cele șase meciuri decisive din calificări, miza fiind accederea pe tabloul principal. România a avut cinci reprezentanți în turul 2 al calificărilor, iar doi dintre ei, Radu Mihai Papoe și Sebastian Gima, au obținut biletul pentru tablou.
Ziua de marți, 9 iulie, este una plină la Baza Sportivă Ciric, cele trei terenuri urmând să găzduiască 14 partide, una de dublu și 13 de simplu.
Urmăriți paginile oficiale pentru a afla programul meciurilor!
Turneul ATP Challenger 100 Concord Iași Open powered by MET are loc în perioada 8 – 14 iulie 2024 și este coordonat de Andrei Pavel. Concord Iași Open este un turneu de 100 de puncte ATP, cu premii totale de 130.000 de dolari, la care participă jucători clasați între locurile 70 și 350 ATP. Tabloul principal de simplu are 32 de jucători, iar tabloul de dublu are 16 echipe.
Cele două turnee sunt organizate de Asociația Iași Open în colaborare cu Primăria Municipiului Iași și Concord Service Center.