Ciolacu: IML va trebui să dea răspuns în 72 de ore în cazul permiselor confiscate pentru consum de droguri

Guvernul va modifica ordonanţa referitoare la testele antidrog, astfel încât IML să fie obligat să dea un răspuns în maxim 72 de ore în cazul şoferilor al căror permis de conducere a fost confiscat sub acuzaţia de consum de droguri, urmând ca în cazul în care autorităţile nu se încadrează în acest termen, permisul să fie restituit conducătorului auto şi aplicarea legii, acolo unde este cazul, să se facă după rezultatul final al analizelor, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

„Voi veni cu o modificare, aşa cum am anunţat-o, ca în maxim 72 de ore să fie răspunsul dat de la IML şi în cazul în care statul român nu se încadrează, va restitui după această perioadă permisul, urmând ca, după analizele finale şi după rezultat, să pună în aplicare legea”, a explicat Marcel Ciolacu.

 

El a precizat că, în opinia sa, este corect ca laboratoarele de analiză a testelor antidrog să rămână la IML.

„Laboratoarele, eu cred că este corect – şi aşa am vorbit cu ministrul de Interne – să rămână la IML. Am avut şedinţă comună şi cu domnul ministru al Sănătăţii, care deja a informat parte din presă că avem un program semnat cu Banca Mondială, de aproximativ 40 de milioane de euro, pentru toate cele 6 centre regionale şi cele vreo 22 sau 24 de zone din ţară, astfel încât să putem acoperi eficient, cu aparatură nouă, fiindcă trebuie să recunoaştem că există acest fenomen în România, cum există în toate statele dezvoltate. Şi atunci trebuie o abordare profesionistă şi o logistică la dispoziţia statului, astfel încât rezultatele să fie rapide „, a mai declarat Ciolacu.

În context, şeful Guvernului a subliniat că în cazul permiselor auto deja suspendate pentru consum de droguri este rostul Ministerului Justiţiei şi Ministerului Afacerilor Interne să găsească o soluţie, întrebat în acest sens.

Premierul a făcut precizările la finalul evenimentului de deschidere a depozitului automatizat PepsiCo situat în localitatea Popeşti-Leordeni din judeţul Ilfov. AGERPRES