Protocolul permite primirea în România, în familii gazdă, a unor elevi americani, care vor studia, pe durata unui an şcolar, în licee din ţara noastră.
„Ieri am semnat împreună cu doamna Eliza Chirilă-Pop, directorul executiv al American Councils for International Education din România, Protocolul de colaborare privind derularea, în ţara noastră, a Programului FLEX ABROAD. Protocolul permite primirea în România, în familii gazdă, a unor elevi americani, care vor studia, pe durata unui an şcolar, în licee din ţara noastră”, a scris ministrul Educaţiei, miercuri, pe pagina sa de Facebook.
Un număr de 30 de liceeni români beneficiază anual de burse în cadrul Programului Future Leaders Exchange (FLEX), pentru parcurgerea unui an şcolar în licee din Statele Unite ale Americii.
România participă la Programul FLEX din anul 2015.
Programul este finanţat de către Departamentul de Stat al SUA şi gestionat de American Councils for International Education şi contribuie la dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor pe termen lung între cetăţenii Statelor Unite şi cei ai altor state. AGERPRES