Politicienii bulgari au eşuat, luni, să formeze un guvern după alegerile parlamentare din iunie, iar dacă încă o tentativă va fi nereuşită atunci Bulgaria va organiza din nou alegeri anticipate, probabil în toamnă, transmite DPA.
Alianţa centristă formată din partidele ‘Continuăm Schimbarea’ şi Bulgaria Democrată nu a putut să-şi asigure o majoritate în Adunarea Naţională, parlamentul unicameral de la Sofia.
Fostul premier Nikolai Denkov, membru al formaţiunii ‘Continuăm Schimbarea’, a declarat că nu a putut fi formată nicio majoritate stabilă în actualul legislativ, care a fost ales în iunie.
Nici câştigătoarea alegerilor, alianţa GERB-SDS, nu reuşise să atragă sprijin suficient pentru ca Rosen Jeliazkov să fie ales prim-ministru.
Cele două alianţe au guvernat într-o coaliţie informală începând din 2023, dar în martie au decis să convoace noi alegeri după ce nu reuşiseră să cadă de acord asupra numelui premierului.
Începând din aprilie 2021, Bulgaria a organizat de şase ori alegeri parlamentare.
Preşedintele Rumen Radev are acum la dispoziţie un termen de şapte zile pentru a acorda al treilea şi ultim mandat pentru formarea guvernului. Dacă şi această tentativă eşuează, atunci vor fi convocate alegeri anticipate, scrutinul urmând să aibă loc foarte probabil în toamnă.
Până atunci, Bulgaria este guvernată de un executiv interimar, care gestionează afacerile curente ale ţării. AGERPRES