Senatorul Adrian Streinu-Cercel a declarat, marţi, că autorităţile doresc ca medicaţiile inovatoare pentru tratamentul cancerului să fie înregistrate foarte rapid pe teritoriul României şi puse la dispoziţia pacienţilor.
„Ceea ce dorim noi este să vedem medicaţiile inovatoare că sunt înregistrate foarte rapid pe teritoriul României şi puse la dispoziţia pacienţilor şi nu în ultimul rând că diagnosticul prin secvenţiere să fie disponibil pentru cât mai multe persoane”, a spus Streinu-Cercel cu ocazia conferinţei ”Accesul la prevenţie, depistare precoce şi terapii inovatoare privind combaterea cancerului”, organizată de DC News.
Streinu-Cercel a adăugat că şi-ar dori să vadă un program mai susţinut de vaccinare împotriva virusului papiloma uman pentru că acesta se face responsabil de o serie de leziuni canceroase, cum ar fi cancerul de col uterin, iar aici România este în urmă faţă de alte ţări, precum Australia, care a eradicat această formă de cancer.
„Ce avem foarte bun – avem vaccinarea la nou născut împotriva virusului Hepatitei B, care ştim că şi el se face responsabil de o serie de leziuni de tip canceros. Am făcut terapia foarte bună împotriva împotriva virusului Hepatitei C, şi mergem înainte cu acest program, deci aş putea spune că România are cu ce se lăuda în acest moment cu elementele de acoperire din cadrul programului naţional anti-cancer”, a mai spus Streinu-Cercel. AGERPRES