Breaking News

Nepal: Un avion s-a prăbuşit la decolare la Kathmandu; pilotul, singurul supravieţuitor din 19 persoane

Cel puţin 18 persoane au murit miercuri într-un accident de avion în capitala nepaleză Kathmandu, transmite Reuters, citând surse oficiale.

Avionul s-a prăbuşit şi a luat foc în timpul decolării.

În aeronavă se aflau 19 persoane – doi membri de echipaj şi 17 tehnicieni care trebuiau să ajungă în oraşul Pokhara pentru a repara un alt avion.

 

 

‘Doar comandantul a fost găsit în viaţă şi primeşte tratament la spital’, a anunţat Tej Bahadur Poudyal, purtător de cuvânt al aeroportului internaţional Tribhuvan din Kathmandu.

Imagini de televiziune au arătat pompierii încercând să stingă flăcările, şi fum negru şi gros ridicându-se spre cer.

Alte imagini au arătat avionul zburând puţin deasupra pistei şi apoi înclinându-se înainte de a se prăbuşi.

Potrivit oficialilor şi media, avionul era un Bombardier şi aparţinea companiei locale Saurya Airlines.

Aeroportul a fost închis temporar după accident, au adăugat oficialii.

Nepalul a fost criticat pentru bilanţul nefericit în materie de siguranţă a zborurilor, aproape 350 de persoane pierzându-şi viaţa în accidente de avion sau elicopter în ţara himalayană începând din anul 2000.

Cel mai grav accident s-a petrecut în 1992, când un Airbus al Pakistan International Airlines s-a lovit de un versant în timp ce se apropia de Kathmandu. Au murit atunci 167 de oameni.

Mai recent, cel puţin 72 au murit în ianuarie 2023 în accidentul unui avion al companiei Yeti, atribuit ulterior unei erori a piloţilor. AGERPRES