A fost desemnat câștigătorul contractului pentru proiectarea și construirea podului la nivel de autostradă care va fi realizat peste Prut și va fi conectat cu Autostrada „Unirii” A8 Târgu Mureș – Iași – Ungheni printr-un drum de legătură.
„ Iată încă o dovadă că emoționantele poduri de flori de ieri dintre România și Republica Moldova se transformă, de-a lungul anilor, în poduri de piatră care consolidează relațiile de prietenie și cooperare dintre noi și frații de peste Prut!”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Compania Ness Proiect Europe SRL, cea care lucrează în prezent la Spitalul Regional de Urgență, va trebui ca în cel mult 24 de luni (din care șase luni proiectarea și 18 luni lucrările) să construiască podul (două poduri paralele, câte unul pentru fiecare sens de circulație), cu o lungime de circa 260 de metri, drumul de legătură cu lungimea de circa un kilometru și un punct de control de trecere a frontierei, dotat cu parcări și spații destinate verificării autovehiculelor.
Contractul are o valoare de circa 180 de milioane de lei (cu TVA), iar finanțarea europeană este asigurată prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei.
Podul peste Prut va interconecta infrastructurile rutiere între cele două state: Autostrada A8 Târgu Mureș – Iași – Ungheni – frontiera de stat (pe teritoriul României) și Drumul Național R1 Chișinău – Ungheni – frontiera cu România (pe teritoriul Republicii Moldova).
A doua veste bună: Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a lansat licitația pentru construirea primului lot din autostrada Pașcani – Suceava, parte din Autostrada „Moldovei” A7 Ploiești – Siret. Este vorba despre tronsonul Pașcani – Roșcani, cu o lungime de 33 de kilometri (din cei 62 proiectați până la Suceava), care include lucrări pe 12,3 kilometri în Județul Iași, 6,5 kilometri în Botoșani și 14,2 kilometri în Suceava pe traseul Pașcani – Valea Seacă – Lespezi – Tătăruși – Tudora – Dolhasca – Liteni.
Costurile sunt estimate la 5,2 miliarde de lei (cu TVA), iar ofertele sunt așteptate până pe 5 septembrie.
Licitația pentru cel de-al doilea tronson, Fântânele – Udești – Verești – Dumbrăveni – Salcea – Suceava, va fi lansată în această perioadă.
În prezent, în județul nostru se lucrează la tronsonul Pașcani – Mircești, cu o lungime de circa 29 de kilometri, din cadrul Autostrăzii A7, care include și nodul turbion A7 – A8 de la Pașcani.
„ Prin conectarea Moldovei atât de Muntenia, cât și de Ardeal, putem spune, în sfârșit, că vom reuși să înfăptuim Unirea și prin infrastructură modernă de transport rutier. Astfel de investiții, alături de modernizarea căilor ferate, sunt baza pe care putem construi cu adevărat o Românie europeană și prosperă, fiindcă înseamnă mai multe afaceri, mai multe locuri de muncă, servicii mai bune, adică dezvoltarea nu numai a Regiuni de Nord – Est, ci a întregii țări!”, a mai spus primarul Mihai Chirica.