Inscripția „Moldova Europeană” adăugată la semnătura electronică

MOLDPRES/. Inscripția „Moldova Europeană” a fost adăugată la semnătura electronică a cetățenilor, sub compartimentul „Locație”. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a explicat că acțiunea face parte din campania „Europa pentru Tine”, transmite MOLDPRES.

„Să fim sinceri, nimeni din această țară, nici măcar politicienii care au comentat acest subiect cu scop electoral nu pot nega că Moldova se află pe continentul european și este o țară europeană. Este un fapt atât de evident încât nu ar trebui să fie controversat în anul 2024. Prin inscripția „Moldova Europeană” pe semnătura electronică, nu facem altceva decât să subliniem acest lucru clar și simplu. Ca să nu fie dubii, repet: Moldova este, geografic și cultural, europeană”, a afirmat Daniel Vodă.

Totodată, purtătorul de cuvânt al Guvernului a oferit mai multe detalii despre campania Executivului „Europa pentru Tine”. Daniel Vodă a comunicat că aceasta este o campanie de informare care se află în desfășurare și a fost anunțată pe 8 iulie de Guvern, în baza unui plan de comunicare și un calendar de activități. Prin această inițiativă, cetățenii sunt informați până pe 18 august despre beneficiile și oportunitățile oferite de apropierea țării noastre de Uniunea Europeană.

„Avem mai multe produse care sunt comunicate publicului. Acestea includ ziare informative, billboard-uri, afișe pentru centrele raionale și partenerii retail care participă în cadrul campaniei, flyere pentru transportul public, stickere, spoturi video și audio, precum și dezvoltarea paginii web www.moldovaeuropeana.md și comunicarea noastră pe rețelele sociale, pe care o realizăm cu regularitate”, a punctat Daniel Vodă.

Totodată, în cadrul aceleiași campanii, pe 48 de pagini oficiale ale instituțiilor publice a fost introdus un buton informativ, care are rolul de a oferi cetățenilor informații corecte și verificate despre beneficiile și oportunitățile oferite de Uniunea Europeană.

„Am observat că unii actori politici văd noile butoane informative ca pe un fel de „apă sfințită” pentru propriile minciuni și campanii de dezinformare. Aici am o recomandare foarte simplă: vă rog să nu vă fie frică de informație corectă, de informație verificată și care are ca scop să protejeze cetățeanul de falsuri. Amintesc că este discreția fiecărui vizitator, inclusiv a acestor politicieni, sau alți vizitatori ai paginilor web oficiale, să acceseze acest buton. La fel ca și responsabilitatea statului de a-și informa transparent cetățenii despre acțiunile pe care le realizăm”, a spus Daniel Vodă.

„Ne reafirmăm angajamentul de a informa transparent și corect cetățenii despre beneficiile apropierii de Uniunea Europeană, invitându-vă pe toți să accesați noul buton informativ. Și mulțumesc și unor politicieni pentru promovarea acestor elemente de informare ale Executivului”, a conchis purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Campania „Europa pentru tine” se va desfășura până pe 18 august.