Izolat pentru prima data in 1888 de catre Victor Babes in sangele provenit de la bovine cu hemoglobinurie febrila, protozoarul a fost denumit initial Babesia bigemina, iar mai tarziu Pyrosoma. In 1893  Theobald Smith si Fred Kilbourne  l-au identificat ca vector al acestei boli la bovinele din Texas. Desi initial a fost considerata a fi o patologie strict animala, dupa 1957 babesioza este clasificata ca zoonoza dupa primul caz de boala diagnosticata la un fermier sarb care a contractat parazitul de la vacile sale.

In ultimul deceniu babesioza a inregistrat o crestere considerabila la nivel mondial, insa este mai frecvent intalnita in America de Nord si continentul European in cadrul populatiilor care practica agro si silvoturism.

In Romania babesioza este cunoscuta mai ales de catre medicii veterinari care se confrunta cu infectii frecvente ale animalelor de companie cauzate de Babesia sp., insa exista si cazuri de infectare umana ca urmare a transmiterii parazitului la om prin mușcăturile de capuse sau in timpul transfuziilor de sange integral, concentrat eritrocitar sau leuco-plachetar.

CDC raporteaza un numar aproximativ de 16.000 de cazuri noi de babesioza diagnosticate pe teritoriul Statelor Unite ale Americii in perioada 2011-2019, cifra cea mai mare apartinand populatiei New York-ului cu 4.738 de pacienti.

Principalele manifestari care intra in alcatuirea tabloului clinic al babesiozei includ:

• Sindrom febril
• Frisoane
• Transpiratii abundente
• Mialgii, artralgii
• Cefalee
• Inapetenta, greata si varsaturi
• Senzatie de oboseala accentuata.

Manifestarile clinice debuteaza de regula dupa o perioadă de 7 zile de la patrunderea parazitului la nivelul circulatiei sangvine, insa pot aparea si in interval de cateva saptamani sau luni de la muscatura de capusa.

Persoanele care asociaza deficit imunitar ca urmare a unei infectii cu virusul imunodeficientei umane, patologii oncologice sau hematooncologice, afectiuni renale sau hepatice cronice si cele splenectomizate (care au necesitat indepartarea chirurgicala a splinei) pot prezenta evolutie severa a bolii cu aparitia anemiei hemolitice care asociaza icter sclero tegumentar, splenomegalie, dispnee si tulburari ale ritmului cardiac.

Cauze si modalitati de transmitere ale agentului infectios la om

Vectorul acestei zoonoze este reprezentat de muscatura de capusacu picioare negre Ixodes scapularis, care transmite parazitul Babesia sp. in timpul pranzului hematofag (capusele se hranesc cu sange de caprioare, bovine sau ovine infectate cu Babesia si transmit parazitul la om in timpul urmatorului pranz).

Babesiile pot parazita eritrocitele umane si in urma unei transfuzii sangvine, concentrat eritrocitar sau leuco-plachetar contaminat, provenit de la o persoana bolnava, riscul de imbolnavire dupa realizarea unei astfel de proceduri fiind dat de capacitatea protozoarului de a rezista atat in sangele conservat in conditii uzuale (pana la 42 de zile), cat si in cel congelat.

Din nefericire, triajul clinic nu poate exclude in totalitate donatorii infectati deoarece acestia pot fi asimptomatici sau cu manifestari nespecifice care prezinta o forma subclinica de boala nediagnosticata.

Cum este stabilit diagnosticul de babesioza?

Diagnosticul de babesioza este stabilit de catre hematolog prin intermediul anamnezei, examenului clinic si al investigatiilor de laborator reprezentate de hemoleucograma si al examenului citologic al frotiului sangvin colorat Giemsa care evidentiaza incluziile intraeritrocitare parazitare specifice acestei patologii.

Confirmarea diagnosticului necesita utilizarea testului de imunofluorescenta indirecta pentru Babesia microti care evidentiaza existenta anticorpilor specifici antiparazitari. Aceasta investigatie poate fi utilizata si pentru monitorizarea in dinamica a pacientilor cu babesioza, anticorpii putand persista in serul bolnavului timp de cateva luni sau ani dupa remiterea episodului acut de boala. Este important de mentionat faptul ca in stadiile incipiente de evolutie ale bolii la pacientii imunodeprimati, rezultatele testului pot fi negative, insa monitorizarea in dinamica a cazurilor evidentiaza o pozitivare a titrului de anticorpi, seroconversia fiind utila pentru stabilirea diagnosticului retrospectiv.

Testul molecular Polymerase Chain Reaction PCR in varianta cantitativa detecteaza materialul genetic al protozoarului fiind recomandat pentru confirmarea suspiciunii de babesioza atat pentru specificitatea si sensibilitatea inalta, cat si pentru rapiditatea obtinerii rezultatelor. Suplimentar, testele de tip PCR pot detecta un numar variat de specii de Babesia si pot fi utilizate pentru monitorizarea parazitemiei atat in cursul bolii, cat si ulterior dupa remiterea episodului infectios initial.

Tratament babesioza

In cazul pacientilor imunocompetenti cu splina indemna (sanatoasa), babesioza se remite spontan dupa o evolutie autolimitata, nefiind necesara administrarea de tratament specific, insa exista riscul ca acesti bolnavi sa ramana purtatori ai parazitului pentru perioade variabile de timp.

Tratamentul babesiozei presupune administrarea de chinina si clindamicina sau combinatii de azitromicina si chinina. Recent au fost introduse scheme de tratament care includ monoterapie cu atovaquon (medicament utilizat la pacientii cu malarie) sau asocierea acestuia cu clindamicina/azitromicina, durata tratamentului putand fi cuprinsa intre zece zile si sase saptamani, in conformitate cu severitatea patologiei, statusul imun al gazdei si valorile parazitemiei.

Persoanele asimptomatice cu serologie pozitiva pentru Babesia (anticorpi circulanti anti Babesia) care nu prezinta incluziuni intraeritrocitare pe frotiul sangvin colorat Giemsa si asociaza PCR negativ nu sunt candidati pentru tratament medicamentos.

Complicatiile bolii netratate la timp

Principalele complicatii ale babesiozei sunt de ordin hematologic si includ anemie hemolitica si trombocitopenie in diferite grade de severitate corelate cu statusul imun al gazdei si parazitemia asociata.

Alte complicatii cu potential de evolutie nefasta care pot surveni pe fondul babesiozei sunt:

• Hepatosplenomegalia
• Edemul pulmonar acut
• Coagularea intravasculara diseminata
• Insuficienta renala
• Insuficienta hepatica acuta.

Principalele modalitati de prevenire ale zoonozelor cauzate de Babesia sunt reprezentate de evitarea expunerii la capuse prezente mai ales in zonele cu vegetatie abundenta (padure, iarba inalta, tufisuri), adoptarea unei vestimentatii care sa acopere cat mai mult pielea, aplicarea de spray-uri repelente in timpul deplasarilor in aer liber si verificarea cu atentie a corpului dupa fiecare iesire in natura pentru observarea capuselor sau a muscaturilor acestora.

In cazul in care se identifica o capusa la nivelul pielii se recomanda indepartarea cat mai rapida si in totalitate a acesteia (fara a rupe piesa bucala atasata la piele) si trimiterea acesteia catre un laborator de analize medicale pentru efectuarea de investigatii specifice.

Animalele de companie pot fi protejate de capuse cu ajutorul produselor antiparazitare de tipul solutiilor spot on, sampoane, zgarzi sau preparate cu administrare orala care pot fi achizionate din farmaciile veterinare.