CNR: Grup de lucru pentru realizarea unor proceduri în cazurile de comportament inadecvat în mediul universitar

Preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că un grup de lucru va elabora, înainte de începerea anului universitar 2024 – 2025, un Ghid de bune practici care să prezinte recomandări referitoare la cele mai riguroase standarde, proceduri şi practici naţionale şi internaţionale în domeniul comportamentului inadecvat în mediul universitar.

„În urma şedinţei Consiliului Naţional al Rectorilor, convocată în regim de urgenţă în această seară, s-a decis constituirea unui grup de lucru care să elaboreze, înainte de începerea anului universitar 2024 – 2025, un Ghid de bune practici care să prezinte recomandări referitoare la cele mai riguroase standarde, proceduri şi practici naţionale şi internaţionale în domeniul comportamentului inadecvat în mediul universitar. Din grupul de lucru fac parte experţi din 9 universităţi, precum şi reprezentanţii celor 5 alianţe studenţeşti reprezentative – ANOSR, UNSR, USR, LSRS şi FASMR”, a informat prof. Sorin Cîmpeanu, într-un comunicat de presă.

Zece persoane, posibil martori sau victime ale sociologului Alfred Bulai, au trimis mailuri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, după ce procurorii le-au îndemnat pe studentele de la SNSPA care au fost victime ale profesorului să ia legătura cu anchetatorii. Conform unor oficiali ai Parchetului, mailurile respective nu echivalează automat cu 10 plângeri, urmând a fi analizate de procurori.

De asemenea, Parchetul spune că nu a primit nicio referire la profesorul Marius Pieleanu.

Precizarea vine după ce, marţi, fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall a anunţat că a fost „hărţuită sexual de sociologul – profesor – star TV – făcător de sondaje Marius Pieleanu” în urmă cu 16 ani, dar că atunci nu a fost nicio investigaţie de presă.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 le-a îndemnat, marţi, pe studentele de la SNSPA care ar fi fost victime ale profesorului Alfred Bulai să ia legătura cu procurorii, anchetatorii susţinând că le vor asigura protecţia şi le vor proteja identitatea.

Poliţia Capitalei a deschis un dosar penal ce vizează folosirea funcţiei în scop sexual în cazul profesorului Alfred Bulai. Potrivit unei investigaţii jurnalistice realizate de site-ul Snoop, Alfred Bulai, profesor la SNSPA, ar fi hărţuit sexual mai multe studente. AGERPRES