Protocolul de constituire a Alianţei Naţionale România Mare, aflată „sub cupola” PRM, a fost semnat duminică, această coaliţie fiind menită să promoveze „idealurile şi preocupările” Vetrei Româneşti, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele coordonator al alianţei, fostul senator Dorel Onaca.
„Suntem un grup de iniţiativă alcătuit din membri sau simpatizanţi ai partidelor adevăraţilor patrioţi şi pornim de la constatarea că actualele partide parlamentare s-au depărtat cu totul de la linia interesului naţional, direcţie promovată constant de Vatra Românească încă de la înfiinţarea sa în februarie 1990. Părăsirea liniei naţionale de conduită politică este principala cauză a situaţiei inacceptabile în care am ajuns ca popor, ca stat, ca societate civilă. Considerăm că, faţă de situaţia grea, disperată, în care se află societatea românească, singura soluţie este ca programul elaborat de Vatra Românească să fie însuşit şi promovat de o Alianţă Politică. Avem nevoie de o Alianţă dedicată idealurilor şi preocupărilor care au legitimat Vatra Românească în viaţa publică, motiv pentru am decis înfiinţarea Alianţei Naţionale România Mare, sub cupola Partidului România Mare”, se arată în protocolului Alianţei.
Noua alianţă va promova „trei virtuţi cardinale pentru o viaţă publică sănătoasă: onestitatea, competenţa profesională şi capacitatea de a te dedica intereselor naţionale”, calităţi care vor constitui „criteriile de selecţie şi promovare” în structurile de partid.
„Prin Alianţa Naţională România Mare ne propunem să oferim un spaţiu de afirmare publică pentru acei oameni serioşi, oneşti, competenţi, onorabili, care nu-şi găsesc locul în alte partide. Acei oameni, de mare moralitate şi autentici patrioţi, competenţi şi muncitori, sunt mulţi în România, dar ei sunt evitaţi ori marginalizaţi de partidele noastre parlamentare care au fost parazitate în structurile de conducere de incompetenţi disperaţi să se pricopsească din avutul public! Îi chemăm alături de noi pe toţi cei ce ştiu ce este frica de Dumnezeu, cunosc teama de a greşi şi de a nedreptăţi vreun semen, se feresc să dobândească o răsplată necuvenită, nemuncită. Există astfel de oameni, oneşti şi competenţi, iar numărul lor este foarte mare”, se mai menţionează în protocol.
Potrivit lui Dorel Onaca, 10 formaţiuni politice au semnat, duminică, protocolul, alte 26 anunţându-şi intenţia de a se alătura alianţei.
Onaca a precizat că urmează să fie evaluaţi candidaţii la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, printre care, în cursa pentru Cotroceni, se numără el şi Gheorghe Funar. Alianţa va avea în vedere, la evaluarea „politică şi sociologică” a candidaţilor pentru prezidenţiale, şi pe liderii PSD, Marcel Ciolacu, PNL, Nicolae Ciucă, AUR, George Simion, şi pe independenţii Mircea Geoană, Cozmin Guşă şi Cristian Diaconescu.
Convenţia naţională de constituire a Alianţei va avea loc pe 25 august la Palatul Parlamentului, când vor fi prezentaţi candidaţii susţinuţi de coaliţie la alegerile parlamentare şi prezidenţiale.
Alianţa va fi coordonată politic de către reprezentanţii/liderii formaţiunilor care o compun, mai prevede protocolul. Alexandru CojocaruAGERPRES