Numărul total de carduri active era, la finele lunii decembrie 2023, de 21.751.803 de unităţi, în creştere cu 665.814 carduri, comparativ cu finele lunii iunie 2023, arată datele centralizate de Banca Naţională a României (BNR).
Dintre acestea, 21.549.687 aveau funcţie de numerar, cu 587.008 mai multe în comparaţie cu finele primului semestru al anului trecut.
Pe de altă parte, la 31 decembrie 2023, numărul de ATM-uri existente în România era de 10.229, în scădere 15 faţă de 30 iunie 2023, cel al POS-urilor se situa la 456.897 (+39.130), în timp ce punctele EFTPOS (Electronic Funds Transfer at Point of Sale) ajunsese la 446.708 (+38.881). AGERPRES