Ciolacu: PSD a făcut bine că şi-a asumat guvernarea, fiindcă în acest moment vedem realizări

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că PSD a făcut bine că şi-a asumat intrarea la guvernare, subliniind că „în acest moment vedem realizări”, reacţie la afirmaţiile preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, „despre o guvernare de dreapta după alegeri”.

 


„Eu am crezut că am scăpat de preşedinţii care nu respectă Constituţia. Ca să guvernezi, trebuie să câştige alegerile sau cel puţin să fie pe primul loc peste tot, mai ales în Europa. Partidul care câştigă alegerile desemnează prim-ministrul şi vede pe urmă dacă îşi creează majoritatea. Ăsta este un aspect. Chiar nu aş vrea să ne mai întoarcem la trecut, mai ales că mandatul preşedintelui, care obişnuia să facă acest lucru, se va finaliza anul acesta. Al doilea aspect – tocmai v-am spus nişte cifre din celebra guvernare de dreapta, care, dacă am fi fost corecţi, aşa, trebuie atunci, când cu toţii ştim că eram aproape de o criză socială, ca să nu mai vorbim de criză economică, de criză energetică, cu acel ministru celebru care ţipa ca să lăsăm piaţa liberă, şi am spus că am fi avut toţi o inflaţie de peste 30%, ar fi corect să explice cum am avut discuţiile ca PSD-ul, care cel mai bine ar fi stat atunci în Opoziţie, şi-a asumat intrarea la guvernare şi bine am făcut, fiindcă în acest moment vedem realizări”, a spus Marcel Ciolacu.

Tot legat de PNL, el a fost întrebat despre cum vede faptul că „din banii statului, din subvenţiile de la partid, au fost plătite mai multe panouri publicitare, (…) cu costuri uriaşe”, pentru promovarea imaginii liderului liberalilor, Nicolae Ciucă, aşa cum a rezultat în urma unei anchete jurnalistice.

„Am înţeles că au fost folosite la lansarea unei cărţi. O să fie un bestseller, sunt ferm convins, mai ales că ţinem cont de ce promovare a avut”, a mai declarat Ciolacu.

Şeful Executivului a efectuat, miercuri, o vizită de lucru, împreună cu ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pentru a verifica stadiul lucrărilor pe Autostrada A7, tronsonul Buzău-Focşani, zona Vadu Paşii, judeţul Buzău. AGERPRES