𝗡𝗼𝗶 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁𝗲 𝗱𝗲 𝗶𝗻𝘃𝗲𝘀𝘁𝗶𝘁̗𝗶𝗶 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗷𝘂𝗱𝗲𝘁̗𝘂𝗹 𝗜𝗮𝘀̗𝗶

Consiliul Județean se reunește, pe 28 august, în ședință ordinară, având pe ordinea de zi peste 20 de proiecte de hotărâre. Plenul urmează să aprobe dotarea cu aparatură și echipamente medicale a Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Urgență Prof. Dr. N. Oblu, prin atragerea unei finanțări europene din Programul Sănătate. Valoarea totală a investiției a fost estimată la 14,9 milioane de lei.
Va fi supus, de asemenea, la vot proiectul care vizează „Construirea şi dotarea Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară Iași” în vederea finanţării prin Programul naţional de investiţii în infrastructura unităţilor spitaliceşti, precum şi Acordul de parteneriat între Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I.M. Georgescu” Iaşi şi U.A.T. Judeţul Iaşi prin Consiliul Judeţean Iaşi.
În cadrul ședinței ordinare de pe 28 august, consilierii județeni vor aproba și acordarea titlului de cetățean de onoare al județului Iași Amaliei Bereș, canotoare medaliată cu aur la Paris, și Mădălinei Bereș, canotoare multiplu medaliată la campionate europene, mondiale și la Jocurile Olimpice din 2016.