„Nicio pensie nu scade. Haideţi să vedem exact unde sunt imperfecţiunile legii, până atunci se va trimite pe fiecare categorie socio-profesională o scrisoare din partea Ministerului Muncii, lucrează la ea, şi apoi vedem ce trebuie să modificăm. Dar suntem într-o zonă, din punctul meu de vedere, relaxată, pentru că nimeni nu a pierdut niciun ban”, a declarat Ciolacu, la sediul central al PSD.
El a menţionat că în Guvern se va purta o discuţie şi despre pragul până la care se impozitează pensiile, având în vedere că după recalculare unele vor depăşi pragul actual.
„I-am cerut ministrului Finanţelor să îmi facă o simulare ca să vedem exact câte persoane intră în această zonă, astfel încât să nu piardă oamenii în loc să câştige. (…) O să vină ministrul Finanţelor pe aceste praguri. Cu întreaga analiză o să vină ministrul Finanţelor astfel încât nimeni să nu piardă niciun ban nici prin impozitare, nici prin renunţare la vouchere (voucherele sociale pentru alimente care sunt acordate pensionarilor – n.r.)”, a conchis premierul. AGERPRES