Cea de-a XX-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Geografie (IGeo) s-a desfăşurat în Irlanda, în perioada 19 – 24 august, în oraşul Maynooth, la Universitatea Maynooth şi Trinity College Dublin, şi a reunit circa 180 de tineri din 47 de ţări de pe toate continentele. Aceasta este cea mai importantă competiţie mondială destinată tinerilor pasionaţi de geografie, de cunoaştere, de problemele şi de dinamica lumii actuale.
Anul acesta, România a fost reprezentată de patru liceeni. David Mihai Dumitrescu, de la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova, a obţinut medalia de aur. Ceilalţi trei reprezentanţi ai României sunt ieşenii Ian Mitocaru, de la Colegiul Naţional, medaliat cu argint, Tudor Sebastian Olaru, de la Colegiul Naţional „Costache Negruzzi”, medaliat cu bronz, Iustin Bălan, de la Colegiul Naţional „Garabet Ibrăileanu”, medaliat cu bronz.
Profesorul Dorin Fiscutean, coordonator al lotului naţional, a declarat pentru AGERPRES că la Olimpiada Internaţională de Geografie sunt testate cunoştinţele şi abilităţile geografice ale tinerilor în trei probe: o probă scrisă, un test multimedia şi o probă practică de teren care necesită un foarte fin şi atent spirit de observaţie şi analiză geografică.
În program au figurat prezentări de postere de către echipe, dar şi schimburi culturale. Totodată, elevii au avut timp să îşi cunoască colegii şi să exploreze oraşul gazdă, cât şi capitala Dublin.
„Toată echipa a fost foarte bine pregătită. A fost un grup unit şi ca de obicei echipa României a dovedit că este o echipă redutabilă. Ne bucurăm că am obţinut rezultate aşa bune. Avem elevi foarte buni, foarte serioşi, foarte muncitori, chiar disciplinaţi, aş putea să spun. Pentru a ajunge la astfel de performanţe, copiii aceştia încep să înveţe încă din clasele gimnaziale. Dacă clădesc încet, încet şi muncesc şi în clasele liceale, dacă îşi doresc cu adevărat, pot să obţină o asemenea performanţă. Dar aşa peste noapte nu se poate. Ei învaţă câte 11-12 ore, inclusiv sâmbătă şi duminica. E nevoie de multă muncă. În perioada verii trebuie să se sacrifice. Gândiţi-vă că în luna august a fost o pregătire centralizată la Iaşi. Luna august ne-am petrecut-o împreună. Şi chiar şi când la Iaşi erau 38 de grade afară, noi eram poate la proba practică, pe teren, pentru că nu puteam să întrerupem nimic. Este ca atunci când plouă sau sunt condiţii mai puţin propice, pentru că la o asemenea competiţie nimeni nu spune: ‘Plouă! Oprim competiţia pe teren’ sau ‘Este frig şi nu mai dăm scrisul’. Elevul trebuie să se adapteze. Profesorul trebuie să se adapteze şi el la toate condiţiile. Nu putem să obţinem astfel de performanţe doar cu pregătire de 4-5 ore pe zi. Pregătirea este o zi lumină”, a explicat Dorin Fiscutean. AGERPRES