Breaking News

Rata de reuşită la sesiunea a doua a Bacalaureatului a crescut cu 3% după contestaţii

Rata de reuşită la sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat pentru toate promoţiile a crescut cu 3% după soluţionarea contestaţiilor fiind de 32,3% (faţă de 29,3%, rata iniţială), a informat, vineri, Ministerul Educaţiei.

Rezultatele finale după soluţionarea contestaţiilor obţinute de candidaţii care au susţinut examenul naţional de Bacalaureat în sesiunea august 2024 au fost publicate vineri pe pagina web dedicată şi în centrele de examen.

„Sesiunea curentă a fost promovată de 9.052 de candidaţi (cu 846 mai mulţi, în raport cu prima afişare), astfel că rata de reuşită la examen pentru toate promoţiile a crescut cu 3% după soluţionarea contestaţiilor – 32,3% (faţă de 29,3%, rata iniţială). Această majorare de 3% se reflectă atât în rezultatele promoţiei curente, cât şi în rezultatele promoţiilor anterioare: 6.424 de candidaţi au absolvit studiile liceale în acest an (rată de reuşită 34,2%, comparativ cu 31,2%, iniţial), în timp ce 2.628 de candidaţi provin din promoţiile anterioare (rată de reuşită 28,5%, comparativ cu 25,4%, iniţial)”, afirmă sursa citată.

Au fost depuse 13.005 contestaţii, defalcate după cum urmează: proba E)a) – 4.352, proba E)b) – 147, proba E)c) – 3.865 şi proba E)d) – 4.641. Pentru 4.196 de lucrări la proba E)a), 140 de lucrări la proba E)b), 3.588 de lucrări la proba E)c), respectiv 4.353 de lucrări la proba E)d) notele au fost modificate prin creştere sau descreştere.

La probele scrise s-au prezentat 28.016 candidaţi din totalul celor 33.676 înscrişi şi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 48 de candidaţi, care nu vor putea participa la următoarele două sesiuni.

Rezultatele au fost afişate prin anonimizarea datelor personale ale candidaţilor, în conformitate cu prevederile Regulamentului general privind protecţia datelor (GDPR).

Nota minimă de promovare a fiecărei probe scrise este 5 (cinci), iar media finală necesară pentru a promova examenul este cel puţin 6 (şase). Rata de promovare este calculată din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi. AGERPRES