Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări Cod portocaliu de caniculă, valabile luni şi marţi, în patru judeţe, precum şi două Coduri galbene de vreme caldă, ce vor fi în vigoare în aceeaşi perioadă în aproape întreaga ţară.
Conform prognozei de specialitate, avertizarea Cod portocaliu va afecta judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, unde disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi.
Sursa: meteoromania.ro
Temperaturile maxime, deosebit de ridicate pentru această dată, vor fi de 35 – 37 de grade, iar minimele de 18 – 20 de grade, valori uşor mai mari, în jurul a 23 de grade, în Dealurile de Vest.
De asemenea, luni, un Cod galben de vreme călduroasă va fi valabil în jumătatea vestică a ţării, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru începutul lunii septembrie (cu 7 – 10 grade peste mediile multianuale). Local, va fi caniculă şi disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime vor fi în general de 32 – 35 de grade Celsius.
Sursa: meteoromania.ro
Un al doilea Cod galben de caniculă va fi în vigoare marţi, 3 septembrie, în cea mai mare parte a ţării, inclusiv în Bucureşti. Valorile termice maxime vor fi cu până la 10 grade peste mediile multianuale ale lunii septembrie şi se vor încadra, în general, între 32 şi 35 de grade. AGERPRES