Executivul a aprobat, miercuri, un memorandum privind încheierea unui Parteneriat între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii, conform unui comunicat transmis de Guvern.
„Prin acest Memorandum, a fost aprobat textul Parteneriatului Cadru privind Protecţia Copilului (CPCP) ce urmează să fie semnat între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii, prin care România va beneficia de asistenţă în valoare de aproximativ 10 milioane de dolari în scopul consolidării şi eficientizării politicilor de prevenire şi combatere a traficului de minori”, transmite sursa citată.
Parteneriatul Cadru privind Protecţia Copilului se circumscrie Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA. El ar urma să se deruleze pentru o perioadă de cinci ani şi este structurat pe patru obiective: prevenire, protecţie, urmărire penală şi cooperare între autorităţile guvernamentale şi societatea civilă.
Obiectivele identificate sunt în acord cu Strategia Naţională Împotriva Traficului de Persoane pentru perioada 2024-2028. Astfel, sunt vizate: crearea unui Centru de Excelenţă pentru Siguranţa Digitală a Copilului în cadrul Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse – Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie; crearea unui Centru Naţional de Combatere a Abuzurilor şi Exploatării Sexuale a Minorilor în Mediul Online, la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române / Ministerul Afacerilor Interne; creşterea gradului de conştientizare, sensibilizare şi informare privind traficul de minori şi pornografia infantilă, inclusiv pentru îmbunătăţirea identificării pro-active şi consolidarea instruirii de specialitate a celor care intră în contact cu potenţiale victime-minori. AGERPRES