Premierul Marcel Ciolacu s-a comparat marţi seară cu contracandidaţii săi din cursa prezidenţială şi a apreciat că ar putea fi „cel mai frumos dintre urâţi”.
În acest sens a invocat cuvintele actorului francez Jean Paul Belmondo.
„După toată analiza mea – sper să nu râdeţi – am ajuns parcă la vorbele lui Belmondo. A zis: ‘Eu nu intru în competiţie cu cei mai frumoşi, fiindcă aş fi cel mai urât dintre frumoşi. Eu intru în competiţie cu cei urâţi. Şi cu adevărat în acea competiţie sunt cel mai frumos dintre urâţi’. (…) Sunt din PSD, de la 20 şi ceva de ani. Ştiu toate poveştile şi toate deciziile pe care le-a luat Mircea Geoană. Am văzut ce decizii a luat Nicolae Ciucă. Am văzut anvergura doamnei Lasconi. Da, consider că în acest moment candidez foarte bine la a fi cel mai frumos dintre urâţi”, a spus el, pentru Antena 3.
Totodată, liderul PSD l-a acuzat pe Mircea Geoană de „ipocrizie” şi de faptul că şi-a făcut campania „cu sigla NATO în spate”. Ciolacu a mai precizat că Mircea Geoană, deşi se declară independent, îşi datorează cariera apartenenţei la PSD.
„Ce nu îmi place la Mircea Geoană este ipocrizia. Tot ce a realizat în toată viaţa dânsului s-a datorat apartenenţei la un partid, la un sistem, la o familie din care se trăgea. Nu poţi să vii să spui: ‘M-am pus singur la NATO’. Nu, Mircea Geoană a fost pus la NATO de primul ministru şi de preşedintele României şi de statul român. Nu poţi să vii să spui: ‘Eu sunt independent’. Independent de ce? Independent de cine? Ai folosit pentru cariera ta sigla PSD şi ai candidat sub sigla PSD, aşa ai ajuns la Senat preşedinte. Ai avut un salt din Ministerul de Externe. Nici acolo nu a fost întâmplător; dacă doreşte, putem intra în detalii. Ai ajuns la NATO, pe urmă toată campania pe care ţi-ai făcut-o ai făcut-o cu sigla NATO. Şi acum vii şi spui: ‘Eu sunt independent'”, a declarat Ciolacu.
Premierul a susţinut că Geoană a avut o instruire şi o experienţă de viaţă „de invidiat”, dar că este important să fie sincer şi în ce priveşte legătura sa cu PSD.
„Eu nu vorbesc despre cât de bine instruit e Mircea Geoană. Are o instruire şi o experienţă de viaţă, categoric; una de invidiat. În schimb, trebuie să vorbeşti de calitatea umană. Calitatea umană se vede în momentul în care răspunzi şi te raportezi la anumite lucruri. Eu sunt un om mai sincer. Eu îmi doresc de la preşedintele României să fie un om sincer. Dacă domnul Geoană doreşte să intrăm în detalii, nu am nicio problemă. Trebuie să fii sincer: ‘Domnule, viaţa mea şi cariera mea au fost legate de PSD. Cariera mea a fost legată, la NATO, de statul român. Nu ajungeam la NATO fără Viorica Dăncilă, care a făcut recomandarea, şi preşedintele României’. Nu ajungi la NATO pe persoană fizică. Nu poţi să îţi faci campanie de doi ani cu sigla NATO în spate”, a spus Ciolacu.
El a adăugat că Mircea Geoană nu a cerut niciodată să fie candidat din partea PSD.
„Nu ştiu cât de ancorat mai este Mircea Geoană în realitatea economică şi în realitatea românească. Nu cred. E o dinamică a deciziilor”, a spus el.
Pe de altă parte, Marcel Ciolacu a apreciat că ar fi o abordare greşită din partea PNL şi PSD să se atace reciproc în timpul campaniei electorale, deoarece acest lucru nu le-ar aduce voturi suplimentare. El a menţionat că reprezentanţii celor două partide, chiar dacă se atacă în timpul campaniei, ar trebui să prezinte şi realizările comune.
„Eu cred că abordarea e greşită, pentru că, împreună cu Nicolae Ciucă, această coaliţie, această guvernare a dus România, în trei ani de zile, în momentele cele mai complicate, în momentele cu cele mai mari provocări. Cred că greşim: şi eu, şi Nicolae Ciucă, şi cei din PSD şi cei din PNL. În acest moment, foarte mulţi din PNL atacă PSD, fiindcă e un lucru tradiţional, fiindcă adversarii tradiţionali erau PSD şi PNL. Nu le va aduce niciun vot. Nicio jignire la adresa mea din partea PNL nu le va aduce niciun vot, nicio mobilizare de electorat. (…) PSD-ul atacând PNL-ul şi pe Nicolae Ciucă nu le va aduce niciun vot, fiindcă bazinele electorale sunt total diferite. Dimpotrivă, vor distruge toată munca de trei ani. Şi a fost o muncă foarte aplicată, de a depăşi, cu România împreună, un moment foarte complicat: fonduri europene, reforme, criza energetică, scăderea nivelului de trai”, a afirmat el. AGERPRES