Expoziția „Cântec pentru Petru”

Poate fi explorarea imperfecțiunii și a perenității o odă adusă umanului?

Ce ne definește ca ființe – din punct de vedere istoric, social, cu sau fără un sistem de credință?

Fără a aborda o narațiune concentrată pe evocare, Ciprian Romaniuc ne răspunde prin simboluri. În primul rând pentru a oglindi fragilitatea, urmată de îndoială, de întrebări fundamentale cu privire la ce cunoaștem, la ce valorizăm, la ce ne raportăm pentru a ne defini pe noi înșine. Purtându-ne printr-un labirint suspendat, prin instalația de poeme, printre confesiuni ale intimității spiritului încorporate în rânduri ce curg sau se mișcă prin trecerea noastră, pentru a vedea în integralitate fațetele Cântecului pentru Petru, artistul recompune fragmente dintr-un sertar uitat al umanității, o poveste în cadre succesive, pe segmente temporale diferite, asemenea unui puzzle.

Dacă la un prim nivel, poemele îți conturează o stare a căutării, la cel de-al doilea nivel începe să se releve, prin metaforă, prin pictură și sculptură, sensul expoziției. Între vanitate, deșertăciune și speranță, renaștere – prin ambivalența adusă de cocoș, ca substitut al personajului biblic Sf. Petru și pisica – accesoriu al personalității –, suntem introduși în metamorfozele interioare, prin straturile de abandon, disperare, teamă și vină. Cocoșul de piatră, trimitere la sensul grecesc al numelui cu care a fost rebotezat de către Isus, Simon-Petru, nu este, așa cum am putea crede – prin analogie cu emblemele ce decorează biserici, locuințe –, nu este, ca simbol principal, o trimitere la trezire ori la un cult solar primitiv, ci mai degrabă un memento mori, un totem mut, din care, dacă ești atent, poți auzi cele trei cântece. Dacă la primul cântec privirea ne este abătuta de reprezentările picturale, la transfigurările personajului, prin dramatismul dualității, scindările încrederii și adâncirii într-un sine pierdut, la cel de-al doilea, spaima și rușinea, în vâltoarea expresionistă, începe să încolțească chestionarea îndoielii. Cât de usturătoare este conștientizarea celui de-al treilea cântec, o simți cel mai precis nu prin simboluri animaliere, nici prin ochii autoportretului, ci prin întoarcerea spre sine.

Clătinându-ne adesea printre valuri, prin parțiala asumare a unui adevăr, Ciprian Romaniuc ne arată că, în fapt, nici o poveste nu are un singur final, nici o rătăcire nu este mai mult decât o bornă ce marchează evoluția. Artistul nu ne oferă nici un indiciu – la cine să apelăm pentru a răzbi la lumină, nici în mâna cui stă sita care cerne frica de curaj, falsitatea de devotament, lăsându-ne spectatori și actanți în propriul cântec…

Critic de artă Maria Bilașevchi

Vernisaj și lansare de carte: 13 septembrie, ora 18.00 la Centrul Internațional de Artă Contemporană – Baia Turcească, IAȘI

Prezența criticul de artă Maria Bilașevchi și a poetului Adi Cristi onorează evenimentul, prilejuind totodată reflecții pe diverse teme.

Sunteți invitați, așteptați, așadar, la o întâlnire spunem noi de excepție – cu arta, artele, cu distinșii invitați și cu autorul.