„A fost un drum plin de provocări, însă m-am simțit ca într-o familie. Mulțumesc pentru toată această experiență, sunt foarte bucuroasă să fiu parte din familia EC2U.” – Ayse Nur METIN (Turcia)
„Vreau să mulțumesc tuturor persoanelor implicate în acest program de master, de la profesori până la colegi. Acești doi ani au fost una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea, în care am cunoscut oameni noi, am vizitat locuri noi, am acumulat cunoștințe și abilități noi și am învățat să mă adaptez. Doresc mult succes acestui program în viitor, pentru că acesta este doar începutul.” – Flavius-Andrei BUCUCI (România)
„Cuvântul care sintetizează cel mai bine pentru mine cei doi ani de masterat este transformare, pentru în această perioadă am evoluat din punct de vedere academic, profesional și personal într-un mod pe care nu mi l-am imaginat vreodată. Mulțumesc tuturor!” – Henriette TUGIREMARIYA (Rwanda)
„Sunt extrem de recunoscătoare pentru că acest program de masterat m-a ajutat să îmi găsesc drumul, să înțeleg ce vreau să fac mai departe cu viața mea. Mulțumesc întregii echipe care a făcut posibil tot acest parcurs.” – Mahsa SAFARI (Iran)
Ceremonia a avut loc în cadrul întâlnirii echipei de conducere a grupului de lucru 4 din cadrul rețelei de universități EC2U, pe care Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a organizat-o în perioada 11-13 septembrie 2024. Grupul de lucru 4 este coordonat de UAIC și gestionează Institutul Virtual GLADE, în cadrul căruia funcționează programul de masterat „LIFELINE – Lifelong well-being and Healthy Ageing”. Studenții înscriși la acest program de masterat studiază primul semestrul la UAIC iar fiecare dintre următoarele semestre la o altă universitate membră a alianței EC2U. Mai multe informații despre programul de masterat LIFELINE – Lifelong well-being and Healthy Ageing sunt publicate aici: https://ec2u.eu/for-students/ec2u-master-programmes/masters-degree-lifeline-lifelong-well-being-and-healthy-ageing/
Întâlnirea echipei de conducere a grupului de lucru 4 din cadrul rețelei de universități EC2U a inclus discuții și schimburi de bune practici între membrii echipei și experți din UAIC, susținerea lucrărilor de disertație a absolvenților programului de masterat LIFELINE, ceremonia de absolvire și o sesiune de feedback în care absolvenții și-au exprimat ideile despre cum poate fi îmbunătățită experiența viitorilor studenți.
Alianța de universități European Campus of City-Universities (EC2U) este un consorțiu academic format din 8 universități cu tradiție din regiuni diferite ale Uniunii Europene: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea din Pavia (Italia), Universitatea din Poitiers (coordonator, Franța), Universitatea din Coimbra (Portugalia), Universitatea din Salamanca (Spania), Universitatea din Turku (Finlanda), Universitatea „Friedrich Schiller” din Jena (Germania) și Universitatea „Johannes Kepler” din Linz (Austria). Alianța se bazează pe o cooperare unică între universități și orașe, implicând comunități academice, municipalități, autorități regionale, actori socio-economici și cetățeni. EC2U promovează o inițiativă globală fără precedent, bazată pe provocări, care are în prim-plan Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (SDG) ale Națiunilor Unite. Mai multe informații despre Alianța EC2U sunt disponibile aici: https://ec2u.eu/