Mahler: Un element esenţial pentru siguranţa pacientului este comunicarea eficientă între medic şi pacient

Un element esenţial pentru asigurarea siguranţei pacientului este comunicarea eficientă între medic şi pacient, a afirmat marţi managerul Institutului „Marius Nasta” Beatrice Mahler, care a opinat că spitalul nu este doar locul unde „se tratează bolile”, ci şi „o unitate de sprijin şi diagnostic precis”, unde fiecare persoană merită să primească cele mai bune îngrijiri.

„Un element esenţial pentru asigurarea siguranţei pacientului este comunicarea eficientă între medic şi pacient. Aceasta nu doar că îmbunătăţeşte înţelegerea diagnosticului şi a tratamentului, dar permite pacientului să devină un partener activ în propriul proces de îngrijire. O comunicare deschisă, clară şi accesibilă este esenţială pentru prevenirea erorilor medicale, creşterea aderenţei la tratament şi obţinerea unor rezultate clinice optime. Încrederea dumneavoastră în sistemul medical este esenţială pentru a asigura o relaţie bazată pe colaborare şi comunicare deschisă. Spitalul nu este doar locul unde se tratează bolile, ci şi o unitate de sprijin şi diagnostic precis, unde fiecare persoană merită să primească cele mai bune îngrijiri. Alegeţi să aveţi încredere pentru ca noi să facem tot ce este necesar astfel încât „Get it right, make it safe!” să fie mai mult decât un slogan”, a susţinut Mahler cu prilejul Zilei Mondiale a Siguranţei Pacientului.

În anul 2024 Ziua Mondială a Siguranţei Pacientului, are tema „Îmbunătăţirea diagnosticului pentru siguranţa pacienţilor”, o tematică care propune îndreptarea atenţiei către pacienţi, deoarece doar prin comunicare, dedicare şi profesionalism poate creşte încrederea acestora în sistemul de sănătate şi în actul medical efectuat în spitale.

„Erorile de diagnostic sunt recunoscute la nivel mondial ca o problemă majoră în domeniul siguranţei pacienţilor. Vorbim de eroare de diagnostic atunci când diagnosticul este întârziat, greşit sau omis”, a mai spus medicul.

Un raport din 2019 al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a evidenţiat faptul că aproximativ 10% dintre pacienţii internaţi în spitalele din ţările cu venituri mici şi medii suferă de erori medicale, iar erorile de diagnostic sunt una dintre cauzele principale. Conform unui studiu publicat în BMJ Quality & Safety în 2014, cele mai frecvente tipuri de erori de diagnostic sunt legate de cancer, atacuri de cord şi accidente vasculare cerebrale.

Diagnosticul greşit sau întârziat produce daune pacienţilor, mai grave decât orice alt tip de eroare medicală, 40.000-80.000 de oameni mor în fiecare an din cauza eşecului diagnosticului numai în spitalele din SUA. AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.