Senatorul Tanczos Barna a declarat, luni, că este nevoie de mult mai multă concentrare pe problemele curente, decât pe campania electorală, exprimându-şi speranţa ca UDMR să revină la guvernare după alegerile din decembrie, pentru a aduce „mai multă raţiune” şi „statul român mai aproape de cetăţeni”.
Potrivit acestuia, actuala coaliţie de guvernare este o structură construită din lipsa unei alte alternative.
„Din păcate, nu e voinţa nici a PSD, nici a PNL să lucreze împreună, dar n-au avut altă alternativă după ce au scos UDMR de la guvernare. Odată cu plecarea noastră a plecat foarte multă raţiune, a plecat vocea raţiunii din acest Guvern şi trebuie readusă raţiunea în deciziile politice. Politica, statul, Guvernul trebuie să fie mai aproape de oameni, nu să se îndepărteze de oameni. Ceea ce vedem astăzi este o politizare a activităţii guvernamentale, fără doar şi poate, este şi campanie electorală, miza este uriaşă pentru ambele partide. Şi, din păcate, în următoarele luni, o să vedem mult mai multe decizii, mult mai multe declaraţii pur politice, pur propagandistice şi mai puţină raţiune. Sperăm că din decembrie, după alegerile din 1 decembrie, să putem reveni în Guvern pentru a aduce mai multă raţiune şi pentru a aduce statul român mai aproape de cetăţeni”, a susţinut senatorul UDMR, la Parlament.
În opinia sa, măsurile economice sunt „tipice” unui an electoral, „nu sunt raţionale, stagnează investiţiile, se plătesc foarte greu acele fonduri care sunt disponibile din PNNR şi ajung foarte greu la beneficiari, ajung foarte greu la companiile româneşti care lucrează în aceste proiecte”.
„Sunt întârzieri foarte mari, acolo ar trebui mult mai multă atenţie şi mai puţin efort, mai puţină energie pe partea politică şi cu siguranţă economia s-ar mişca mult mai bine. Riscăm să falimentăm firme, companii româneşti dacă nu se plătesc fondurile, dacă banii din PNRR stau degeaba la BNR, dacă nu ştim unde sunt banii aceia care au venit de la Bruxelles. Deci, este nevoie de mult mai multă concentrare pe problemele curente, decât pe campanie”, a evidenţiat parlamentarul UDMR.
Întrebat dacă UDMR mai are încredere să intre la guvernare alături de foştii parteneri, Tanczos Barna a menţionat că trebuie aşteptate alegerile. „Trebuie să aşteptăm data de 1 decembrie”, a explicat el.
„Lucrurile sunt foarte complicate, vedem ce se întâmplă acum în politică, avem mulţi candidaţi cu şanse reale de a intra în turul doi, acest lucru va influenţa în mod hotărâtor soarta alegerilor prezidenţiale şi parlamentare. Eu zic să aşteptăm data de 1 decembrie. Scopul nostru este de a strânge zilele acestea toate semnăturile, de a intra în campanie electorală, de a face un scor bun împreună cu comunitatea maghiară din România, după care să ne aşezăm la masa de discuţiilor cu cei care vor fi aleşi de poporul român, de cei care vor veni la vot pe 1 decembrie”, a transmis senatorul.
Referitor la posibilitatea constituirii unei alianţe de dreapta, el a arătat că „orice este posibil în actuala conjunctură politică, orice combinaţie orice alianţă cu oricine”. „Acest lucru se discută în toate partidele, deci trebuie să fim noi, cel puţin comunitatea maghiară, focusaţi pe ce avem de făcut în următoarele două luni şi după 1 decembrie să vedem cine cu cine doreşte să se asocieze, să facă echipă, pentru că declaraţiile sunt declaraţii, iar votul, numărul de voturi o să fie un lucru total diferit, dacă nu se concentrează toată lumea pe ce are de făcut şi vine doar cu mesaje politice”, a afirmat parlamentarul. AGERPRES