Ministrul israelian al apărării afirmă că eliminarea liderului Hezbollah este o etapă importantă, dar nu ultima

Ministrul israelian al apărării Yoav Gallant a declarat luni că eliminarea liderului organizaţiei şiite libaneze Hezbollah, Hassan Nasrallah, ucis vineri într-o lovitură a armatei israeliene în suburbiile sudice ale Beirutului, este o ”etapă importantă, dar nu ultima”, relatează AFP.

”Eliminarea lui Nasrallah este o etapă importantă, dar aceasta nu este ultima. Pentru a asigura întoarcerea comunităţilor din nordul Israelului, vom utiliza toate capacităţile noastre”, a declarat Gallant în timpul unei vizite la soldaţii unei unităţi de blindate desfăşuraţi la frontiera cu Libanul, potrivit unui comunicat al armatei.

”Vom utiliza toate capacităţile de care dispunem şi, dacă cineva din cealaltă tabără nu a înţeles ce implică aceste capacităţi, vrem să spunem că toate capacităţile, şi voi faceţi parte din acest efort”, a subliniat el în faţa soldaţilor.

”Vom utiliza toate mijloacele necesare – forţele voastre, alte forţe din aer, de pe mare şi la sol”, a adăugat el.

Hezbollah a început să lanseze rachete asupra nordului Israelului în 8 octombrie anul trecut, afirmând că acţionează în semn de sprijin pentru aliatul său palestinian Hamas, care cu o zi înainte efectuase un atac terorist fără precedent în sudul Israelului.

Peste 11 luni de ciocniri transfrontaliere între aripa militară a organizaţiei şiite libaneze şi armata israeliană au forţat strămutarea a zeci de mii de persoane de pe ambele părţi ale graniţei dintre Israel şi Liban.

La jumătatea lunii septembrie, guvernul israelian a ridicat revenirea persoanelor strămutate din nordul ţării la rang de obiectiv al războiului dus de Israel. AGERPRES/