La data de 30 septembrie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Iași – Biroul Siguranță Școlară, prin Programul Cadru de prevenire a victimizării minorilor și a Campaniei pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar inițiată de I.G.P.R. ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția.” au desfășurat patru activități informativ – preventive la Liceul Tehnologic de Mecatronică și Automatizări din Iași.
În cadrul întâlnirilor avute cu elevii, polițiștii au transmis acestora recomandări și aspecte elementare privind siguranţa personală, dar și privind modul de evitare a conflictelor în spațiul școlar pe care minorii trebuie să le cunoască şi să le pună în practică, pentru a reduce riscul de victimizare, respectiv: protejarea bunurilor personale; respectarea regulamentului intern al unității de învățământ; evitarea conflictelor verbale sau fizice cu colegii; comunicarea permanentă cu părinții și cu cadrele didactice, astfel încât orice problemă apărută în timpul programului școlar să fie adusă la cunoștința acestora în cel mai scurt timp posibil.
La activități au participat un număr de 95 de elevi și 4 cadre didactice.