Sindromul Gilbert reprezinta o patologie autozomal recesiva (mostenita de la parinti) care implica existenta unui defect de metabolizare al pigmentului biliar la nivel hepatic. Reducerea activitatii glucuroniltransferazei la mai putin de 30% fata de normal (enzima implicata in conjugarea bilirubinei) asociata sindromului Gilbert, determina acumularea la nivelul organismului a bilirubinei neconjugate, cu aparitia icterului sclero-tegumentar (culoare galbena a pielii si sclerei oculare- albul ochilor).

Bilirubina neconjugata este liposolubila (se dizolva in grasimi) si necesita convertire in compusi solubili in apa (care se dizolva in apa) prin actiunea uridil-difosfo-glucuronil-transferazei pentru a putea fi ulterior excretata sau filtrata la nivel renal. Dupa conjugare, bilirubina este excretata in canaliculele biliare si ulterior este transportata la nivel intestinal unde, sub actiunea bacteriilor enteropatogene, este redusa la stercobilinogen care se elimina prin intermediul materiilor fecale.

Descoperit initial in 1900 de catre Gilbert Castaigne si Lereboullet, sindromul a fost ulterior redefinit ca icter juvenil intermitent, bilirubinemie ereditara non-hemolitica, icter familial non-hemolitic si disfunctie hepatica constitutionala. De-a lungul timpului s-a renuntat la utilizarea acestor nomenclaturi, in prezent afectiunea revenind la denumirea initiala de sindrom Gilbert.

Studiile desfasurate pana la momentul actual estimeaza faptul ca sindromul Gilbert are o frecventa scazuta, de aproximativ 3% la asiatici, insa la nivelul continentului african aceasta creste si afecteaza aproximativ 33% din populatia generala, numarul de cazuri pozitive depinzand in proportie majoritara de numarul probelor lucrate si de testele utilizate pentru confirmarea hiperbilirubinemiei neconjugate datorata deficitului de glucuroniltransferaza.

SG constituie o boala ereditara care apare ca urmare a unei mutatii ce implica gena care codifica sinteza de gucuroniltransferaza-gena UGT1A1 situata pe cromozomul 2q37, ce asigura metabolizarea hepatica a bilirubinei. Mutatia este responsabila pentru diminuarea sintezei acestei enzime si are ca unica manifestare clinica aparitia icterului datorat acumularii la nivel seric a bilirubinei neconjugate. In conditii fiziologice, bilirubina provenita din degradarea hemoglobinei eritrocitare este transportata la nivel hepatic unde are loc conjugarea cu acid glucuronic, dupa care este eliminata pe cale biliara.

Factorii de risc care predispun la aparitia acestui sindrom implica existenta mutatiei genetice care diminueaza sinteza glucuroniltransferazei la ambii parinti (boala este autozomal recesiva) si apartenenta la sexul masculin (incidenta sindromului este de 3:1 pentru populatia de sex masculin in raport cu cea de sex feminin).

Chiar daca deficitul de glucuroniltransferaza este considerat a fi o conditie medicala cu evolutie benigna, este important de mentionat faptul ca administrarea de-a lungul vietii individului cu sindrom Gilbert a medicatiei a caror metaboliti secundari se elimina la nivel biliar poate genera afectare hepatica mai mult sau mai putin severa, in conformitate cu durata si tipul de tratament recomandat de catre medicul curant.

Acumularea bilirubinei neconjugate ca urmare a deficitului de glucuroniltransferaza poate favoriza constituirea de calculi biliari la persoanele cu sindrom Gilbert, cu cresterea riscului de aparitie al colecistitelor acute litiazice (inflamatia colecistului ca urmare a obstructiei ductului biliar).

Exista o legatura intre sindromul Gilbert si consumul de alcool?

Persoanele cu sindrom Gilbert pot asocia o toleranta diminuata la alcool, manifestata prin stari prelungite de mahmureala care apar dupa consumul in cantitati moderate sau chiar mici de alcool. Consumul de alcool poate accentua sau creste frecventa episoadelor de icter sclero-tegumentar in cazul deficitului genetic de glucuroniltranferaza prezent la persoanele diagnosticate cu sindrom Gilbert, generand senzatie neplacuta de oboseala si/sau ameteala.

Cum poate afecta sanatatea nivelul crescut de bilirubina?

Cresterea nivelului de bilirubina in ser se manifesta din punct de vedere clinic prin icter sclero-tegumentar si senzatie accentuata de oboseala, insa in functie de mecanismul patologic care ii determina aparitia, acesta poate fi insotit de o serie de manifestari care pot semnala existenta unei anemii hemolitice, pancreatite sau insuficiente hepatice.

Encefalopatia bilirubinica datorata acumularii de pigment biliar la nivel cerebral este intalnita in special la sugari si poate asocia complicatii severe pe termen lung care includ retard intelectual, surditate sau pierderea vederii.

Diagnosticul sindromului Gilbert este in general unul de excludere si presupune efectuarea unei anamneze si al unui examen clinic amanuntit, alaturi de investigatii paraclinice pentru eliminarea altor cauze care pot determina icter sclero-tegumentar (hepatita de cauza alcoolica, medicamentoasa, autoimuna, virala, hemoliza, colangita biliara primitiva, boala Wilson si nu numai) prin cresterea concentratiei serice a bilirubinei.

Diagnosticul de sindrom Gilbert se stabileste pe baza unui set de criterii care includ cresterea usoara a bilirubinei neconjugate in absenta etiologiei hemolitice si teste hepatice in limite fiziologice. Biopsia hepatica este rar recomandata de catre medicul specialist pentru confirmarea sindromului Gilbert, iar atunci cand se efectueaza, rezultatele raportate sunt normale.

Testarea genetica pentru depistarea mutatiilor genei UGT1A1 se recomanda pentru confirmarea diagnosticului de sindrom Gilbert si pentru identificarea pacientilor care asociaza risc de a dezvolta reactii adverse severe la chimioterapie.

Pacientii cu sindrom Gilbert nu necesita tratament specific, fiind recomandat ca dupa stabilirea diagnosticului, acestia sa fie testati numai in cazul in care nivelul ridicat de bilirubina din ser este insotit de cresterea valorilor transaminazelor hepatice si a fosfatazei alcaline, modificari specifice patologiilor hepatice virale, autoimune, toxic medicamentoase sau de cauza alcoolica.

Prognosticul pacientilor diagnosticati cu aceasta patologie este excelent, iar speranta de viata este similara celei inregistrate pentru populatia generala din care provin.

Din punct de vedere al stilului de viata si al obiceiurilor alimentare, gestionarea persoanelor cu sindrom Gilbert presupune adoptarea unei diete echilibrate, hidratare corespunzatoare si evitarea factorilor declansatori care pot accentua intensitatea si frecventa episoadelor icterice (consum de alcool, fasting asociat curelor de slabire drastice, infectii sezoniere cu Influenzae virus – gripa).

Regimul alimentar recomandat acestei categorii de persoane este constituit din:

• Proteine de calitate provenite din peste, carne slaba, oua si leguminoase
• Carbohidrati complecsi regasiti in cereale integrale
• Grasimi sanatoase continute in avocado, nuci si ulei de masline.
• Alaturi de acestea, consumul regulat de fructe si legume proaspete asigura aportul de vitamine, minerale si antioxidanti necesari unei bune functionari a organismului.
• Hidratarea prin consumul crescut de apa, sucuri naturale diluate neindulcite si ceaiuri, previne exacerbarea episoadelor de icter si a senzatiei neplacute de oboseala asociata acestora.

Deficitul de metabolizare al bilirubinei la nivel hepatic intalnit la persoanele diagnosticate cu sinfrom Gilbert poate cauza aparitia sau agravarea efectelor adverse care apar la anumite tipuri de substante medicamentoase excretate (care se elimina) la nivel biliar.

Anumite tipuri de chimioterapice utilizate pentru tratarea patologiilor oncologice, medicatia antiretrovirala adresata pacientilor diagnosticati cu HIV, acetaminofenul, lamotrigina sau rifamicinele reprezinta cateva dintre clasele de substante medicamentoase care pot da efecte adverse la pacientii cu sindrom Gilbert prin acumularea metabolitilor secundari care nu pot fi excretati la nivel biliar.