Breaking News

Ludovic Orban: Alianţa Forţelor de Dreapta va susţine referendumul propus de Nicuşor Dan

Alianţa Forţelor de Dreapta va susţine referendumul propus de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, miercuri, preşedintele formaţiunii, Ludovic Orban, după depunerea listelor electorale pentru Senat.

„În alegerile locale l-am susţinut pe Nicuşor Dan, am fost alături de Nicuşor Dan şi ne-am angajat să susţinem toate proiectele primarului general al Capitalei în acest mandat de la nivel legislativ. Pot să vă anunţ de pe acum că Alianţa Forţelor de Dreapta susţine referendumul iniţiat de Nicuşor Dan, de fapt cele două referendumuri – atât cel privind bugetul Capitalei, cât şi cel privitor la urbanism”, a declarat Orban.

El a arătat că va avea o întâlnire cu Nicuşor Dan joi, la ora 10,00, în care vor discuta toate cele 20 de puncte pe care le-a propus pentru Bucureşti.

„Ingineria administrativă pusă la cale de PSD în Centrul Capitalei – în Piaţa Unirii trebuie încetată de instituţiile abilitate, nu se poate trece cu vederea abuzul făcut de Oficiul de cadastru, care în mod ilegal a decis intabularea pentru Apele Române a întregii Pieţe a Unirii şi a tuturor bulevardelor aferente din Piaţa Unirii, inclusiv a pasajului Unirii. Solicit public o cercetare serioasă din partea instituţiilor abilitate pentru a stabili responsabilii pentru această încălcare grosolană a legilor din România”, a spus Ludovic Orban.

El a adăugat că Guvernul condus de Nicolae Ciucă a sabotat administraţia locală de la nivelul Primăriei Capitalei timp de trei ani de zile împiedicând realizarea foarte multor proiecte.

„Ne dorim ca în această campanie electorală cetăţenii oneşti să fie alături de reprezentanţii Alianţei Forţelor de Dreapta, pentru că România are nevoie de un preşedinte de dreapta şi de un guvern de dreapta care să fie un partener serios pentru Nicuşor Dan şi pentru Primăria Capitalei”, a afirmat Orban. AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.