A murit academicianul Bogdan C. Simionescu

Academia Romana anunta, cu profunda tristete, stingerea din viata, joi, a profesorului academician Bogdan C. Simionescu, personalitate marcanta a chimiei romanesti si internationale, mentor al multor generatii de chimisti si vicepresedinte al Academiei Romane in perioada 2014 – 2022.

„Odata cu plecarea dintre noi a acad. Bogdan C. Simionescu, membrii Academiei Romane regreta pierderea unui coleg, a unui specialist si a unui mentor. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!”, transmite forul academic.

 

Nascut la 16 martie 1948, ca fiu al unui mare chimist roman, Cristofor Simionescu, de care a fost foarte atasat spiritual si profesional, i-a continuat misiunea, pe care a implinit-o la nivel de excelenta. Absolvent meritoriu al Facultatii de Chimie Industriala din Institutul Politehnic Iasi, in anul 1971, ramane la catedra inca din anul absolvirii. La scurta vreme, in 1975, obtine doctoratul la Universitatea Catolica din Louvain, Belgia.

Cu evidenta vocatie pedagogica, apreciat si iubit de studenti, a fost timp de cateva decenii profesor de Stiinta polimerilor, in Departamentul Polimeri naturali si sintetici din cadrul Universitatii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iasi. A fost seful Catedrei de macromolecule, la aceeasi universitate (1996 – 2003) si profesor asociat al Universitatii „Politehnica” din Bucuresti (1994 – 2006). Conducator de doctorat la Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi si la Institutul de Chimie Macromoleculara „Petru Poni” din Iasi a indrumat peste 45 doctori in chimie.

A predat ca profesor invitat la reputate universitati din lume: Kyoto, Mulhouse, Montpellier 2, Angers, Rouen, Scoala Nationala Superioara de Mine din Paris, Dunkerque, Freiburg, Centrul de Cercetari in Chimia Polimerilor, Zabrze – Polonia.

Domeniile predilecte de activitate si de cercetare au fost chimia compusilor macromoleculari; fizica polimerilor; tehnologia compusilor macromoleculari; tiopolimeri; bazele fizico-chimice ale polimerilor naturali si sintetici; biopolimeri si materiale inteligente; polimeri biologic activi.

In 1985, Academia Romana i-a acordat un prestigios premiu pentru seria de lucrari in domeniul polimerizarii induse in plasma si solutiilor de polimeri cu mase moleculare foarte mari.

Academicianul Bogdan C. Simionescu a fost cercetator stiintific in cadrul Institutului de Chimie Macromoleculara „Petru Poni” din Iasi, pe care l-a condus in calitate de director in perioada 2000 – 2014. Sub conducerea sa, institutul a dezvoltat o efervescenta colaborare stiintifica cu institutii si personalitati ale chimiei din intreaga lume, obtinand titlu de excelenta in cercetare la nivel european.

Activitatea sa stiintifica se reflecta in cele peste 400 lucrari, dintre care peste 350 publicate in reviste internationale, in carti si capitole tiparite la prestigioase edituri din strainatate, brevete, precum si in cele peste 300 conferinte invitate sustinute in Europa, SUA, Canada, Japonia.

Pentru performanta stiintifica si pedagogica, precum si pentru implicarea in viata sociala, academicianul Bogdan C. Simionescu a primit o serie de medalii si distinctii: Medalia „Nihil sine Deo a Casei Regale a Romaniei”, Medalia „Dimitrie Cantemir” a Academiei de Stiinte a Moldovei, Medalia de onoare „Prieten al Comunitatilor Evreiesti din Romania”. A fost Doctor Honoris Causa al universitatilor „Politehnica” din Bucuresti, „Vasile Goldis” din Arad, „Dunarea de Jos” din Galati si Cetatean de onoare al Municipiului Iasi si al comunei Dumbraveni din judetul Suceava.

A fost decorat de Presedintia Romaniei in anul 2015 cu Ordinul National „Steaua Romaniei” in grad de Cavaler.

In anul 2000 este ales membru corespondent al Academiei, iar in anul 2009 membru titular. Profund atasat Academiei Romane, a fost vicepresedinte al institutiei doua mandate (2014 – 2022), presedinte al Filialei Iasi a Academiei Romane (2012 – 2014), presedinte al Scolii Doctorale a Academiei Romane (2014 – 2022).