Lucrările de modernizare a șoselei Bucium sunt realizate conform contractului și etapizat, pe tronsoane, pentru a nu întrerupe în totalitate circulația. Până în prezent a fost așternut asfalt pe aproape 2 kilometri de drum din cei 3,4 kilometri contractați, de la pasajul Socola până la intersecția cu șoseaua Bârnova.
Și lucrările la podețul Vămășoaia vor putea fi finalizate în următoarele zile. Relocarea utilităților (rețelele de energie electrică, cât și cele de gaz) a presupus lucrări suplimentare, obținerea de avize, realizarea de proiecte tehnice etc., ceea ce a creat întârzieri. Această etapă a fost în sfârșit depășită, astfel încât lucrările pot continua. Modernizarea podețului este finalizată pe partea dreaptă, iar pe cea stângă sunt realizate în proporție de 80%.
Modernizarea sistemului de iluminat va fi finalizată tot în cursul acestui an. Până în prezent au fost peste jumătate din cei 300 de stâlpi metalici noi.
Termenul de finalizare a lucrărilor la șoseaua Bucium este 31 decembrie 2024.