Ligia Deca, la Forumul M100: Schimbările climatice afectează educaţia

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat marţi, la Forumul pentru Neutralitate Climatică M100, că a promovat o serie de măsuri ca urmare a schimbărilor climatice, printre acestea numărându-se „Săptămâna verde”, autobuzele şcolare nepoluante, investiţiile în infrastructura energetică din reţeaua şcolară şi educaţia pentru protecţia mediului.

„În calitate de ministru al Educaţiei am observat în ultimii ani că schimbările climatice afectează educaţia. Am observat impactul devastator al inundaţiilor din unele judeţe, unde sunt şcoli care nu mai pot funcţiona”, a spus Ligia Deca. Ea a adăugat că, de asemenea, examenele naţionale au fost afectate de temperaturile ridicate şi a invitat autorităţile naţionale şi cele locale să conlucreze eficient pentru combaterea schimbărilor climatice care afectează educaţia.

„Avem şi o tematică obligatorie şi anume educaţia pentru protecţia mediului şi combaterea măsurilor climatice, lucru care se va reflecta în noua curriculă pentru licee”, a precizat ministrul Educaţiei.

Aceasta a remarcat faptul că tot mai mulţi elevi consideră că schimbările climatice reprezintă cele mai importante ameninţări la nivel global, citând în acest sens studii statistice.

„Am văzut o schimbare în mentalitatea tinerilor, probabil că sunt cei mai importanţi când vine vorba despre necesitatea de a lua măsuri împotriva schimbărilor climatice”, a mai spus Ligia Deca.

Zece oraşe din 16 municipii înscrise vor fi anunţate marţi, în cadrul Forumului pentru Neutralitate Climatică M100, organizat de Hub-ul Naţional M100, pentru a se alătura iniţiativei Mirror Mission Cities Hub Romania – Misiunea Oglindă a Misiunii UE „100 de oraşe inteligente şi neutre climatic”.

Forumul este o iniţiativă unică în România care reuneşte pentru prima dată oraşe, ministere, reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai Băncii Europene de Investiţii, ai Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), alături de reprezentanţi ai sectorului asociativ, academic şi privat, precum şi experţi independenţi sub o temă comună: susţinerea oraşelor româneşti în tranziţia către neutralitate climatică.

La eveniment sunt prezenţi primari şi reprezentanţi ai oraşelor care îşi doresc să ajungă neutre climatic până 2035, precum şi membrii juriului internaţional format din profesionişti renumiţi din diverse domenii relevante, cum ar fi urbanismul, neutralitatea climatică sau dezvoltarea durabilă.

Forumul pentru Neutralitate Climatică M100 oferă, timp de două zile, o platformă de dialog pentru identificarea de soluţii şi oportunităţi de finanţare, deschide dezbateri şi prezintă exemple de bune practici prin studii de caz din oraşele româneşti, dar şi cele partenere: Stavanger, Trondheim şi Reykjavik.

Forumul M100 face parte din proiectul Towards Climate-Neutral and Smart Cities through Mutual Learning, Engagement and Capacity-Building, finanţat din granturi SEE şi Norvegiene prin Fondul pentru Relaţii Bilaterale şi este implementat de UEFISCDI în calitate de operator de program, în parteneriat cu Urbanize Hub – Asociaţia Institutul pentru Dezvoltare Locală, Ordinul Arhitecţilor din România (OAR), Norwegian University of Science and Technology (NTNU), Nordic Edge, şi RANNIS – Icelandic Center of Research. AGERPRES