BEC: Prelungirea votului până la ora 23,59 la secţiile de vot din străinătate doar duminică

Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României a precizat că alegătorii care la ora 21,00 se află la sediile secţiilor de votare din străinătate, precum şi cei care se află la rând în afara acestor secţii de votare pentru a intra în localurile de vot vor putea să-şi exercite dreptul de vot până cel mult la ora 23,59 doar în ziua de duminică.

Potrivit deciziei, „în situaţia în care, în ziua de duminică, la ora 21,00, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare din ţară sau din străinătate constată că în secţia de votare, precum şi la rând, în afara sediului acesteia, se află persoane care s-au prezentat să voteze, va prelungi votarea până cel mai târziu la ora 23,59. În cazul birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate, în zilele de vineri şi sâmbătă imediat anterioare zilei votării, votarea nu se poate prelungi ulterior orei 21,00”.

Potrivit Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, la alegerile prezidenţiale votarea în străinătate se desfăşoară pe durata a trei zile pentru fiecare tur de scrutin – în 22, 23 şi 24 noiembrie (respectiv vineri, sâmbătă şi duminică), la primul tur, respectiv 6, 7 şi 8 decembrie (respectiv vineri, sâmbătă şi duminică), la al doilea tur. AGERPRES