Ligia Deca şi Raluca Turcan au semnat un protocol în vederea susţinerii activităţilor pentru promovarea educaţiei culturale

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, şi ministrul Culturii, Raluca Turcan, au semnat un protocol de colaborare în vederea susţinerii activităţilor, proiectelor şi iniţiativelor pentru promovarea educaţiei culturale.

Printre obiectivele principale ale proiectului se numără: valorizarea patrimoniului cultural naţional şi a formelor de expresie culturală în rândul copiilor şi al tinerilor, asigurarea cadrului necesar pentru colaborarea între instituţiile publice de cultură şi unităţile de învăţământ, susţinerea dezvoltării unui set de atitudini civice, care să permită tinerilor folosirea educaţiei culturale ca resursă, instrument şi context de învăţare complementar educaţiei formale.

Totodată, un obiectiv central al colaborării îl reprezintă organizarea unor programe de formare continuă adresate cadrelor didactice, care să le permită acestora dezvoltarea de competenţe în vederea valorificării educaţiei culturale şi a instituţiilor de cultură drept contexte de învăţare complementare celor organizate în cadrul unităţilor de învăţământ.

De altfel, se vor întreprinde demersuri pentru ca în cadrul stagiilor de practică pedagogică, atât la nivel de licenţă, cât şi la nivel de master/postdoctorat, să fie introduse activităţi de practică pedagogică organizate cu implicarea instituţiilor publice de cultură (muzee, teatre, opere, biblioteci etc.).

„Acest parteneriat este o confirmare a angajamentului de a valoriza cultura în context educaţional. Activităţile pe care le vom desfăşura vor reprezenta o punte între cunoaştere şi moştenirea culturală, menită să ofere tinerilor posibilitatea de a face faţă provocărilor globale, de a milita pentru coeziune socială şi pentru promovarea identităţii şi a valorilor naţionale”, a declarat Ligia Deca, ministrul Educaţiei, potrivit unui comunicat remis presei.

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a evidenţiat că protocolul îşi propune să apropie instituţiile culturale de instituţiile de învăţământ, contribuind la creşterea interesului pentru cultură în general şi a publicului de mâine, în special.

„Pe de o parte, protocolul îşi propune să accesibilizeze instituţiile de cultură pentru toate tipurile de public, prin formarea angajaţilor din sectorul cultural în direcţia educaţiei culturale şi prin realizarea de produse şi proiecte de educaţie culturală. Pe de altă parte, protocolul oferă premisele formării cadrelor didactice în direcţia educaţiei culturale, astfel încât acestea să utilizeze cultura şi instituţiile de cultură ca instrumente în educaţia formală. Nu în ultimul rând, acest protocol reprezintă baza unei viitoare politici publice de educaţie culturală”, a spus Turcan. AGERPRES