Senat: Proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, adoptat în plen

Senatul a adoptat, luni, în plen, proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, cu amendamente, prin care se prevede că aceste pensii aflate în plată se indexează în raport cu solda sau salariul de grad sau de funcţie.

Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari de la PNL, a fost adoptată săptămâna trecută de Camera Deputaţilor şi a primit, luni, în Senat, ca for decizional, 91 de voturi „pentru” şi 8 abţineri. AGERPRES