Lituania: Preşedintele spune că va refuza numirea de miniştri din partidul al cărui lider este judecat pentru antisemitism

Preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a criticat luni decizia social-democraţilor de a forma un guvern cu un partid al cărui lider este acuzat de declaraţii antisemite, şeful statului afirmând că nu va numi în guvern miniştri din partidul în cauză, transmit Reuters şi AFP.

Social-democraţi, câştigători fără o majoritate ai alegerilor din octombrie, au semnat luni un acord de coaliţie cu partidele Zori deasupra Nemunas şi Pentru Lituania, împreună cu care vor deţine 86 de mandate în parlamentul cu 141 de locuri.

Fondatorul şi liderul Zori deasupra Nemunas, Remigijus Zemaitaitis, a demisionat din parlament în aprilie, înaintea unui vot de destituire, după ce Curtea Constituţională a stabilit că a încălcat jurământul de parlamentar, agitând ura împotriva evreilor în postări pe social media anul trecut.

”Cred că s-a făcut o greşeală. Un antisemitism primitiv, de zi cu zi se instalează în ţara noastră”, le-a declarat preşedintele Nauseda reporterilor la Vilnius.

În Lituania, preşedintele are puteri semi-executive şi aprobă numirile de miniştri. Nauseda a spus că nu va permite intrarea în cabinet a niciunei persoane având legături cu partidul Zori deasupra Nemunas.

Zemaitaitis a afirmat anterior că postările sale nu au fost antisemite, şi a negat că ar fi greşit cu ceva. Luni, el a spus că votul alegătorilor dă dreptul partidului său să participe la guvernare.

În acordul de coaliţie se prevede că Zori deasupra Nemunas va obţine trei ministere (Agricultura, Mediul şi Justiţia) din totalul de 14.

După semnarea acordului, liderii noii majorităţi au încercat să liniştească opinia publică.

Acordul prevede un angajament de ”a lupta contra antisemitismului, xenofobiei şi a oricăror forme de incitare la ură”.

Social-democratul Gintautas Paluckas, membru al parlamentului şi fost viceprimar al capitalei Vilnius, va prelua postul de prim-ministru. ”Nu există şi nu va exista antisemitism în interiorul guvernului”, a spus el, precizând că Zemaitaitis nu va ocupa niciun post ministerial şi că social-democraţii vor deţine portofoliile Externelor şi Apărării.

După instalarea guvernului, Lituania ar urma să continuă să susţină ferm Ucraina. ”Vom susţine deplin Ucraina în victoria şi reconstrucţia sa”, se spune în acordul de coaliţie.

Lituania a alocat 3,2% din PIB pentru cheltuielile militare, peste ţinta de 2% fixată de NATO, şi intenţionează să crească acest buget la 3,5% din PIB.

Noul guvern este aşteptat să depună jurământul în decembrie.

Zemaitaitis a fost judecat penal pentru postările respective în septembrie, fiind acuzat de procurori de ”încercarea de a crea ostilitate şi provocarea de intoleranţă faţă de evrei”, şi de minimalizarea Holocaustului din Lituania.

În campanie, conducerea social-democrată a promis că va evita un guvern alături de Zori deasupra Nemunas.

În timpul celui de al Doilea Război Mondial, aproape toţi cei 200.000 de membri ai comunităţii de evrei din Lituania au fost împuşcaţi de nazişti şi îngropaţi în gropi comune.

Fostul preşedinte lituanian Algirdas Brazauskas a prezentat scuze în parlamentul israelian în 1995 pentru faptul că la aceste masacre au contribuit şi lituanieni. AGERPRES