Sindicaliştii din Finanţe solicită prelungirea termenului de procesare a cererilor de amnistie fiscală

Sindicatul Naţional Finanţe Publice (SindFISC) solicită Ministerului Finanţelor şi Guvernului prelungirea cu cel puţin o lună a termenului de procesare a cererilor de amnistie fiscală, în condiţiile unui număr redus de angajaţi alocat acestei măsuri la nivel naţional, cuplat cu funcţionarea greoaie a sistemului informatic al Ministerului Finanţelor şi insuficienta pregătire a acestei măsuri.

„Termenul de 25 noiembrie 2024 stabilit pentru depunerea şi procesarea cererilor de amnistie fiscală depuse de contribuabilii persoane fizice şi juridice conform OUG nr. 107/2024 se dovedeşte a fi total nerealist şi imposibil de respectat în condiţiile de muncă actuale şi cu personalul alocat în prezent acestei activităţi. (…) Solicităm public, Ministerului Finanţelor şi Guvernului, atât în numele colegilor care lucrează la foc continuu, cât şi a contribuabililor în sprijinul cărora a fost gândită această măsură, prelungirea cu minim o lun゠a termenului de procesare a acestor cereri, altfel amnistia fiscală va rămâne doar o măsură pe hârtie, fără rezultatul aşteptat (colectarea veniturilor la bugetul statului) iar singurii vinovaţi pentru neaplicarea ei vor fi, ca de obicei, funcţionarii publici şi nu decidenţii politici”, se menţionează într-un comunicat semnat de preşedintele SindFISC, Vasile Marica.

Conform sursei citate, numărul redus de angajaţi alocat acestei măsuri la nivel naţional, cuplat cu funcţionarea greoaie a sistemului informatic al Ministerului Finanţelor şi cu insuficienta pregătire a acestei măsuri, duc la imposibilitatea procesării tuturor cererilor până la termenul stabilit prin lege, cu consecinţe greu de cuantificat.

„De la aprobarea OUG privind amnistia fiscală şi ulterior a procedurii de aplicare, colegii noştri implicaţi în această activitate lucrează câte 14 ore/zi, inclusiv sâmbăta şi duminica, fără a fi plătiţi suplimentar, existând cazuri de epuizare fizică şi psihică care au necesitat chemarea ambulanţei”, a subliniat Vasile Marica. AGERPRES