UAIC a primit vizita noului coordonator al Oficiului TIKA din București

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a primit vizita oficială a domnului Salih YURC, noul coordonator al Oficiului de Coordonare Programe din cadrul Agenției Turce de Cooperare şi Coordonare (TIKA) București, care s-a întâlnit cu prof. univ. dr. Liviu-George MAHA, Rectorul UAIC.

În cadrul întâlnirii, s-a evidențiat buna colaborare dintre Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și instituțiile de învățământ superior partenere din Turcia, care a început în 1998, prin acordul semnat cu EGE University of Izmir. În prezent, UAIC are încheiate acorduri de cooperare cu 83 de universități din Turcia. S-a discutat și despre rezultate pozitive pe care le are lectoratul de limba turcă, înființat la UAIC în anul universitar 2021-2022, prin care studenții Universității au acces gratuit la cursuri de limbă turcă, susținute de lectorul Şenel Gerçek, profesor afiliat Universității Kocaeli. În primul semestru al anului academic 2024-2025 s-au înscris la cursuri 88 studenți, dintre care 75 la nivel începător și 13 la nivel intermediar. Numărul mare de studenți înscriși a condus la includerea cursului de limbă turcă printre disciplinele facultative ale Facultății de Litere, începând cu anul academic 2022-2023.

Pe parcursul discuțiilor, prof. univ. dr. Liviu-George MAHA și domnul Salih YURC și-au exprimat disponibilitatea de a consolida parteneriatul între Oficiul de Coordonare Programe TIKA București și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prin susținerea logistică a activității lectoratului de limbă turcă, co-organizarea de evenimente culturale dedicate comunității, dezvoltarea de noi cursuri facultative sau înființarea unui program de studiu al limbii turce. De asemenea, s-au purtat discuții despre aprofundarea colaborării dintre UAIC și instituțiile academice partenere din Turcia, prin dezvoltarea de programe de studii cu diplomă dublă și de programe doctorale în cotutelă sau prin cooperarea în cadrul unor noi proiecte de cercetare.