UMF Iași a fost prezentă la târgul Study in Europe din Nepal

La invitația doamnei Veronique Lorenzo, Ambasadoarea Uniunii Europene în Nepal, și a Consulului onorific al României în Nepal, Bajaj Narayan, reprezentantul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, domnul Conf. Dr. Vladimir Poroch, Prodecanul Facultății de Medicină, a participat în data de 16 noiembrie 2024 la târgul Study in Europe care a avut loc în Kathmandu Valley, Nepal.
În vara acestui an, o delegație a Ambasadei condusă de domnul Consul onorific Bajaj Narayan a participat la o întâlnire cu conducerea UMF Iași, prilej cu care a avut ocazia să cunoască mai în detaliu aspecte privind parcursul didactic și de cercetare al studenților internaționali, participând la o serie de demonstrații în cadrul Cadrul Centrului de Simulare „Prof. univ. dr. Cristian Dragomir” și al Facultății de Bioinginerie Medicală.
La târgul educațional au fost prezenți un număr mare de elevi, din peste 60 de colegii din Kathmandu Valley, care au manifestat un interes deosebit pentru studiile medicale în cadrul facultăților de Medicină și Farmacie.