Consumul de tutun este principala cauză prevenibilă de deces în lume

Consumul de tutun este principala cauză prevenibilă de deces în lume, a subliniat, joi, Institutul Naţional de Sănătate Publică într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Naţionale fără Tutun.

În fiecare an, în a treia zi de joi a lunii noiembrie este celebrată Ziua Naţională fără Tutun, care are ca scop creşterea gradului de conştientizare în rândul populaţiei privind riscurile pentru sănătate asociate consumului de tutun. Anul acesta evenimentul se desfăşoară sub sloganul „Alege înţelept! Spune NU fumatului!”.

„Consumul de tutun este principala cauză prevenibilă de deces în lume. Fumul de tutun conţine peste 7.000 de substanţe chimice toxice, iar fumatul pe parcursul vieţii poate să ducă, în medie, la scurtarea vieţii unei persoane cu cel puţin 10 ani. Aproximativ un sfert din anii productivi din viaţă pierduţi prin dizabilitate au drept cauză bolile atribuibile consumului de tutun”, a explicat INSP.

Potrivit institutului, prevalenţa mare a fumatului în rândul tinerilor este „îngrijorătoare”, alături de expansiunea produselor noi care conţin tutun, creşterea utilizării dispozitivelor de vaping şi tutun încălzit.

„Vârsta de începere a utilizării produselor de tutun este de obicei înainte de 25 de ani, cu risc maxim de adicţie. Conform studiului YRBSS 2022, 40% dintre elevii de liceu din România au fumat pe parcursul vieţii cel puţin o ţigară. Dintre aceştia, 8 din 10 au experimentat şi noi produse din tutun – ţigări electronice sau produse cu tutun încălzit”, se precizează în mesaj.

Limitarea consumului de tutun este reprezintă una dintre cele mai eficiente modalităţi de a salva vieţi şi de a îmbunătăţi starea generală de bine, mai spun medicii.

Conform statisticilor, pe glob, peste 8,7 milioane de oameni mor anual din cauza consumului produselor din tutun. Majoritatea acestor decese (7,4 milioane) sunt atribuite consumului direct de tutun, în timp ce restul de peste 1,3 milioane decese sunt atribuite expunerii la fumatul pasiv. Aproximativ 80% dintre aceste decese au loc în ţările cu venituri mici şi medii.

În Uniunea Europeană, consumul de tutun reprezintă cea mai importantă cauză de deces, fiind responsabil de aproximativ 700.000 de decese în fiecare an, şi este totodată unul dintre cei mai importanţi factori de risc pentru sănătate care poate fi evitat. În ciuda progresului obţinut în reducerea prevalenţei fumatului în UE, numărul de fumători este mare, aproximativ 26% din toată populaţia, una din cinci persoane şi, ceea ce este şi mai grav, 29% dintre tinerii în vârstă de 15 – 24 de ani fumează, atrage atenţia INSP.

Datele prezentate în raportul Health at a Glance 2023 arată că, în România, prevalenţa fumatului zilnic în rândul bărbaţilor a fost de 30,8%, iar în rândul femeilor 7,7%. AGERPRES