Campanie dedicată pacienţilor cu boli inflamatorii intestinale; informare despre carenţa de fier

Pacienţii cu boli inflamatorii intestinale vor fi educaţi cu privire la carenţa de fier şi la soluţiile de tratament de care pot beneficia în cadrul unei campanii de informare derulată cu ocazia Zilei Mondiale de conştientizare a Carenţei de Fier (26 noiembrie).

Campania de informare este derulată de către Asociaţia Persoanelor cu Boli Inflamatorii Intestinale din România (ASPIIR), în parteneriat cu Societatea Română de Gastroenterologie şi Hepatologie (SRGH), Clubul Român pentru Boala Crohn şi Colită Ulcerativă (RCCC) şi Grupul de lucru GastRo al Medicilor de Familie (GastRo SNMF).

„În fiecare an derulăm campanii de informare cu privire la carenţa de fier. Anul acesta am dezvoltat un material educaţional pe înţelesul pacienţilor în cadrul căruia răspundem unor întrebări esenţiale cu privire la deficienţa de fier. Materialul va ajunge în perioada următoare la pacienţi şi medici”, a declarat Isabella Grosu, preşedinte ASPIIR, citată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit specialiştilor, anemia feriprivă este cea mai frecventă formă de anemie, care se instalează atunci când organismul nu dispune de suficient fier pentru a produce hemoglobina, o proteină importantă, din structura eritrocitelor (globule roşii), care le permite să transporte oxigen în întregul organism.

Anul acesta, ASPIIR îşi propune să tragă un semnal de alarmă cu privire la importanţa monitorizării şi evaluării pacienţilor cu Boli Inflamatorii Intestinale pentru deficienţa de fier.

Conform studiilor, prevalenţa anemiei în bolile inflamatorii intestinale variază între 6% şi 74% în funcţie de populaţia studiată şi definiţia anemiei. Anemia este frecventă cu precădere la pacienţii cu boală severă, afectând 66% din pacienţii spitalizaţi.

Totodată, deficitul de fier este prezent la 45% din pacienţii cu BII.

„Anemia este cea mai frecventă manifestare extraintestinală în BII şi diagnosticul se realizează pornind de la valorile hemoglobinei serice, cu o diferenţiere între valoarea hemoglobinei la femei şi la bărbaţi. Deficitul de fier este de asemenea foarte prezent la pacienţii cu BII, iar criteriile de definire a deficitului depind foarte mult de statusul inflamator, de gradul de activitate a bolii. În cazul pacienţilor cu BII este nevoie de o monitorizare atentă a pacienţilor chiar şi după corecţia anemiei. Astfel, pacientul trebuie reevaluat la interval de 3 luni în primul an, apoi la 6-12 luni dacă BII este în remisiune”, a declarat medicul Georgiana Gîlcă-Blanariu.

Principalele cauze ale carenţei de fier sunt lipsa fierului în alimentaţie (de exemplu, în regimurile vegane şi vegetariene), pierderile de sânge (de exemplu, în timpul menstruaţiei abundente), malabsorbţia, necesarul crescut (de exemplu, în perioada sarcinii), inflamaţia din organism (de exemplu, în cazul persoanelor cu BII). De asemenea, carenţa de fier afectează şi pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică cu o incidenţă de 37-61% şi pacienţii cu boală cronică de rinichi cu o incidenţă 24-85%. AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.