Peste 500.000 de elevi de liceu au beneficiat de educaţie financiară din partea BNR

Peste 500.000 de elevi de liceu au beneficiat de educaţie financiară din partea specialiştilor Băncii Naţionale a României (BNR), a anunţat miercuri Cristian Popa, membru al Consiliului de administraţie BNR, la prima ediţie a conferinţei „INVEST in Hospitality Properties in the CEE Region”.

„Educaţia financiară este un subiect deosebit de important, chiar dacă nu se vede în societate. Peste 500.000 de elevi de liceu au primit educaţie financiară de la colegii noştri. Avem 15 agenţii în ţară, fiecare cu cel puţin un angajat full-time care face educaţie financiară în şcoli. Facem şi noi, BNR, ceea ce putem, dar nu trebuie să fim o singură entitate care să implică în aşa ceva. Fiecare trebuie să-şi facă treaba. Fiecare entitate trebuie să-şi educe angajaţii despre inflaţie, despre siguranţa la pensionare. Trebuie să stimulăm o economisire în societate. Pentru ca economia românească să se dezvolte avem nevoie de capital. Pentru capital trebuie să economisim”, a spus Popa.

El a menţionat, în context, că specializarea la locul de muncă, calificarea, recalificarea, adecvarea resurselor umane reprezintă fundamente suport alături de tehnologie pentru bunul mers al economiei. „Sunt determinante şcoala, formarea consistentă şi continuă. Este oportun să punem accentul şi pe creşterea calităţii educaţiei financiare, pe translatarea adecvată la nivelul societăţii. Aceasta poate avea efecte catalizatoare în privinţa contribuţiei la scăderea inegalităţilor, creşterea incluziunii financiare, participării educate pe termen lung la viaţa economică”, a explicat reprezentantul BNR.

Prima ediţie a conferinţei „INVEST in Hospitality Properties in the CEE Region”, despre creşterea profitabilităţii în România şi în centrul şi estul Europei, organizată miercuri, la Bucureşti, de Think Tank-ul INVEST, are ca ţară invitată Elveţia.

Evenimentul reuneşte miniştri, foşti prim-miniştri, ambasadori, lideri ai lanţurilor hoteliere internaţionale, investitori, reprezentanţi ai băncilor şi experţi în real estate pentru a analiza oportunităţile oferite de piaţa românească şi de Europa Centrală şi de Est (ECE), într-un moment de expansiune şi dezvoltare a infrastructurii hoteliere. AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.